Alin

Pe Alin l-am cunoscut acum cativa ani. Imi placea sora lui. Mult. Nu ma puteam apropia direct de ea – nu-mi permiteam un dusman de talia prietenului sau. Nu atunci, cel putin. Asa ca am incercat sa ma apropii de el – ca sa ajung la sora lui.

Ne-am imprietenit insa repede. Ne lega – desigur – pasiunea pentru motociclete. Pasiune care la mine era intr-un stadiu incipient, insa la el era deja de-a dreptul obsesie. Ii facusem rost de un loc de munca, iar el mi se considera dator.

Am reusit sa ma apropii mai mult de sora sa la o petrecere la care am fost invitat de catre el. Nu mi-a fost greu sa ies in evidenta si am cucerit-o relativ repede. Poate prea repede. Am plecat de-acolo cu ea, spre apartamentul unde locuiam.

O cicatrice

Eram la o terasa cu niste fosti colegi de liceu, intr-o superba seara de Mai. Rula si un meci de fotbal la televizor. Nu mai stiu care, n-am fost microbist niciodata.

Ea era la una dintre mesele vecine. Cu prietenul sau si cu alti baieti care – foarte zgomotosi – urmareau meciul. M-am trezit zambindu-i din senin, fara motiv. Mi-a raspuns, zambindu-mi si ea. Avand insa grija ca prietenul ei sa nu observe.

Madalina

Perioada de anonimat a “buzelor blonde” a luat sfarsit acum cateva zile. Atunci cand am gasit in cutia postala un alt trandafir – frate geaman al celui dinainte. Mesajul care il insotea era foarte scurt si concis – continea o data (ziua urmatoare), o ora (seara, dupa apus), numele unui vechi restaurant din oras – si o mentiune : “masa din colt, de pe terasa”. Cu alte cuvinte, era o invitatie la cina.

Invitatie pe care am onorat-o, la data si ora mentionate pe bilet. Am ajuns la fix – masa era insa goala. Era rezervata pe numele meu, dupa cum aveam sa aflu de la bar. Asadar – m-am asezat, am comandat o sticla de vin rosu cu doua pahare si am inceput sa astept.

Sentimentul care ma incerca era un amestec intre nerabdare si curiozitate… si se amplifica pe masura ce minutele treceau, unul dupa altul. Apreciez foarte mult punctualitatea, dar de aceasta data eram hotarat sa astept cat va fi nevoie.

Aveam privirea atintita spre usa restaurantului care dadea inspre terasa unde stateam – si masuram din priviri (atent, dar totusi cu grija de a nu fi prea insistent) toate persoanele care intrau. Nu cautam pe cineva anume. Pentru ca nu stiam pe cine anume caut.

Am inceput sa studiez meniul, ca sa treaca timpul mai repede. Distras fiind de aceasta activitate, am pierdut momentul in care a intrat si s-a indreptat spre masa mea. Am observat-o

Sfarsit

Noaptea era inca stapana peste oras cand plecasem spre locul unde se afla Andreea internata. Drumul cu motocicleta a fost totusi mai simplu decat ma asteptam, din cauza traficului foarte redus. Cand am ajuns, zorii abia se iveau.

Mama ei ma astepta in poarta spitalului, asa cum ne inteleseram la telefon. Era schimbata, fata de cum mi-o aminteam eu. Roseata din obraji – care ii era atat de caracteristica – disparuse cu desavarsire, iar ochii altadata atat de patrunzatori