Prostituata vs. curva

Pentru multa lume, acesti doi termeni reprezinta acelasi lucru. Pentru cineva care cunoaste situatia in detaliu, exista o diferenta fundamentala care desparte acesti termeni in doua categorii distincte. Am fost numit “curva masculina” in cateva randuri, si asta m-a determinat sa dau explicatia ce urmeaza.

Explicatia e perfect valabila pentru reprezentantii ambelor sexe – care practica meseria ironic numita “cea mai veche din lume”.

O prostituata este o femeie care primeste bani in schimbul companiei/unor favoruri sexuale. Aceasta suma este negociata in prealabil (direct sau printr-un intermediar – generic numit “peste”) si nu se trece mai departe decat cu acordul ambelor parti (cu exceptia cazurilor nefericite, care nu fac obiectul acestei explicatii – in acest moment). Adica – prostituata vinde iar clientul cumpara. Timpul si serviciile ei reprezinta marfa, iar clientul plateste ca sa beneficieze de aceasta marfa.

O curva este o femeie care ofera favoruri sexuale sub pretextul iubirii sau al unei relatii, dar care goleste contul “beneficiarului” fara acordul explicit al acestuia. Sau – mai mult – o femeie care ofera favoruri sexuale altcuiva, in timp ce goleste contul celui cu care se afla oficial intr-o relatie si caruia ii declara iubirea.

O prostituata nu iubeste, nu-si declara iubirea si nu se implica in relatii cu clientii. Povestile cu prostituate care se casatoresc cu unul din clienti si traiesc fericite alaturi de el pana la adanci batraneti apar doar in filme.

O curva pretinde ca-l iubeste pe cel cu care are o relatie, cand de fapt ii iubeste doar banii din cont. Ii ofera nefericitului favoruri sexuale (sub pretextul “dragostei ce i-o poarta”), dar o face de dragul banilor, lasandu-l sa creada in iluzia “dragostei care ii leaga”. Unele folosesc aceasta metoda cu mai multi nefericiti, in acelasi timp.

Ambele categorii (prostituatele si curvele) castiga bani din sex – cu exceptia faptului ca prostituatele (spre deosebire de curve) fac asta intr-un mod transparent, in contextul cererii si al ofertei.

Tot ceea ce am scris mai sus se aplica in mod egal si in cazul reprezentantilor de sex masculin ai “bransei” (deci – si in cazul meu).

P.S.: Corina se comporta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Isi asuma doar rolul de “bun prieten”, situatie care imi convine.

Advertisements
Published in: on May 31, 2009 at 8:36 pm  Comments (11)  
Tags: , ,

Corina, Corina…

Azi am dormit pana tarziu, mult mai tarziu decat de obicei. Si cred ca as mai fi dormit daca nu m-ar fi trezit sunetul strident al telefonului. M-am ridicat dezorientat din pat, pipaindu-mi ochiul vanat. Am atins cu varful aratatorului “zona afectata” si am inceput imediat sa simt durerea pulsandu-mi in tampla. Telefonul se oprise intre timp. M-am indreptat agale spre oglinda din hol, sa evaluez daunele la lumina naturala. Nu era foarte rau (pungile pline cu gheata isi facusera treaba), dar nu era nici extraordinar de bine. Ma examinam atent in oglinda cand telefonul a inceput sa sune iar.

Era Corina. I-am raspuns, intr-un final. Cu o voce calma si care se dorea indiferenta – m-a intrebat daca am patit ceva, pentru ca lipsisem de la obisnuita “sedinta de alergat” de dimineata. Am inganat o scuza penibila, ca sa scap de ea. I-am inchis cu un “te sun eu mai tarziu” si m-am trantit din nou in pat. Nu aveam chef de nimeni si de nimic. Poate doar de o alta punga cu gheata…

Peste cateva minute a sunat din nou. Mi-a spus ca isi da seama ca ceva nu e in regula si ca vrea sa ma vada. Nu stia unde locuiesc, nu-i dadusem niciodata adresa. Cunostea doar zona, nu si locatia exacta. Dupa ce a insistat in repetate randuri… i-am spus unde anume sa vina si m-am intins din nou pe pat.

Peste aproape o jumatate de ora imi suna deja la usa. Eram inca in pijama cand i-am deschis. Mi-a observat vanataia si – inca din usa – a inceput sa ma intrebe cum anume am capatat-o. Evident, n-a crezut varianta cu usa de la frigider. I-am spus doar ca am fost implicat in urma cu cateva ore intr-o mica altercatie cu un individ – si s-a multumit sa stie doar atat.  La urma-urmei, nu prezentam alte semne ca nu as fi in regula (fizic) – asa ca n-avea de ce sa mai insiste.

S-a oferit apoi sa-mi faca o cafea. E adevarat ca aveam nevoie, dar aveam nevoie si mai mare de un dus cald. Asadar, in timp ce ea isi facea de lucru prin bucatarie – am pornit alene spre baie. Apa calduta imi facea bine si am inceput sa-mi revin. Din dormitor se auzea muzica – a pus ce a gasit la indemana, adica unul din CD-urile cu Aerosmith. Muzica lor reprezinta soundtrack-ul vietii mele… am inceput sa fredonez “Walk this way” in ritmul in care se auzea, fara sa-mi dau seama.

Am simtit curentul de aer provocat de deschiderea brusca a usii cand imi clateam parul… si i-am simtit mana pe umar inainte sa pot face ceva. M-am intors – era goala… si de o frumusete ravisanta. Inainte sa apuc sa schitez vreun gest, si-a lipit buzele de ale mele intr-un sarut fortat. Vroiam sa o resping, dar – fizic – nu eram capabil. Nu-mi pierdusem forta, dar efectiv nu o puteam respinge. O doream, fir-ar sa fie…

M-a impins incet inapoi sub dus, strivindu-si sanii de pieptul meu. Am sarutat-o cu pofta pe gat si i-am muscat usor lobii urechilor, cuprinzandu-i fesele si lipind-o si mai tare de mine… stiam ca ii va face placere, e o manevra care n-a dat gres niciodata, cu nici o femeie.

Cand i-am dat drumul, si-a impreunat bratele in jurul gatului meu si a continuat sa ma sarute. S-a intors apoi cu spatele spre mine, miscandu-si usor fundul pe verticala si masandu-mi penisul erect. N-am mai rezistat… m-am retras, am iesit de sub dus si am scos un prezervativ din dulapiorul de langa chiuveta. A insistat sa mi-l puna ea, si nici prin gand nu mi-a trecut sa o refuz. Penisul imi pulsa in mainile ei fine si calde… iar cand a terminat cu prezervativul s-a intors din nou cu spatele spre mine, sprijinindu-se cu mainile de perete si desfacandu-si usor picioarele. Am patruns-o aproape imediat, si a lasat sa-i scape un icnet scurt… am tras-o incet spre mine. Si-a arcuit spatele, lipindu-si capul de umarul meu. Am inceput sa-i masez sfarcurile intarite, cu ambele maini – in timp ce impingeam cu putere inaintand inauntrul ei. Era minunat… si – pentru prima data dupa multa vreme – savuram actul sexual cu o intensitate pe care nu credeam c-o voi mai trai vreodata. De fapt, era mai mult. Efectiv – simteam ca traiesc actul sexual in sine. Era o senzatie extraordinara… Dupa o vreme am inceput sa maresc intensitatea miscarilor pe masura ce fundul incepea sa-i zvacneasca… si am terminat intr-un tarziu amandoi – fiind inca lipiti unul de altul. M-am lasat apoi sa alunec incet pe gresia uda, si ea odata cu mine. Inca tremura… si am strans-o cu putere la piept, mangaindu-i parul. O tineam in brate – apa continua sa curga deasupra noastra, iar picaturile se spargeau de trupurile inca aflate sub efectul momentului care abia se consumase.

Ne-am ridicat dupa un timp, mergand in dormitor. Intinsi pe pat – inca goi – am ascultat in continuare Aerosmith privind pe geamul deschis larg, la norii de pe cer.

Am luat pranzul impreuna, in oras.  Ne-am despartit printr-un sarut, cu obisnuita promisiune “ne vedem dimineata”. Mi-am luat apoi motocicleta si am pornit spre padurea de la marginea orasului, sa-mi pun ordine in ganduri. Aveam mare nevoie… si inca mai am…

Published in: on May 28, 2009 at 9:15 pm  Comments (11)  
Tags: , ,

Un ochi vanat

Voi fi nevoit sa-mi anulez cele doua intrevederi planificate pentru urmatoarele zile, din cauza unui ochi vanat. Initial a fost mai mult rosu, dar nuanta vinetie iese acum in evidenta tot mai mult.

Cauza?

Varianta oficiala va fi ca m-am lovit cu usa de la frigider. De parca ar crede cineva. De parca mi-ar pasa…

Varianta neoficiala e ca astazi am “picat” in mijlocul unui scandal conjugal, in scara imobilului in care locuiesc. Cei care se certau s-au mutat de curand, si pozau in familia fericita. Evident, mitul s-a destramat azi.

Am intrat in cladire acum cateva ore – dupa un drum lung cu motocicleta. Imi plac plimbarile de seara/noapte, pe motocicleta – ma relaxeaza si ma binedispun. Obisnuitul loc de parcare imi era ocupat de aceasta data, dar nu mi-a fost greu sa gasesc altul (e mult mai usor decat cu o masina). Avand casca intr-o mana si cheile in cealalta, am intrat in cladire si am nimerit exact in mijlocul scandalului de la parter. Usa de la apartament deschisa, ea cu rochia rupta urla pe coridor – el o ameninta din apartament ca o omoara. Clasic (din pacate – am mai asistat la scene de genul acesta de cateva ori, in trecut). Clasic – pentru ca vecinii de la etaj s-au adunat ca la circ. Ba chiar aveam impresia  ca unul filma cu telefonul.

M-am oprit la trei metri de usa lor. Ea m-a vazut si (probabil de rusine) a incetat sa tipe. El trantea ceva prin interiorul apartamentului, injurand. A pornit apoi spre usa, sa o duca inauntru. Maraia ceva de genul “eu te intretin, eu te fut, eu te omor, curva naibii”. Femeia s-a tras in spate si s-a lipit de perete. De teama, cred. Cand el a ajuns in pragul usii, m-a vazut si s-a oprit pentru cateva clipe. Femeia m-a privit cu niste ochi pe care nu vreau sa-i descriu. Nu vreau, pentru ca erau ochii mamei mele – in seara din urma cu multi ani cand am ajuns acasa si – gasind-o plangand – am aflat ca tatal meu o lovise. Era prima data, dar ajunsesem prea tarziu. M-am asigurat insa ca a fost si ultima, iar de atunci relatia mea cu tatal meu n-a mai fost niciodata la fel. Dar… acestea sunt alte povesti.

In situatia actuala, nici nu stiu ce ma enerva mai mult. Taranul care isi exercita “dreptul de proprietate” asupra amaratei aceleia, sau “audienta” de la etaj (toti aveau setea de scandal in ochi si nimeni nu misca un deget). Sau se temeau? E drept ca si taranul era cat usa. In fine…

Asadar – ea se uita la mine. El se uita cand la mine cand la ea. Eu ma uitam la amandoi. Apoi, taranul a izbucnit : “Zi curvo, cu asta te futi mai nou? Zi ca te omor”. Si a pornit spre ea. Am sarit si l-am prins de brat, lasand cheile sa-mi cada din mana. I-am vazut pumnul indreptandu-se spre mine, dar nu am o extraordinara mobilitate in costumul de motociclist. Am reusit sa evit lovitura in plin, dar nu de tot. M-a atins undeva inspre coltul ochiului stang, destul de tare. Cu toata forta, l-am lovit cu casca peste fata. Puteam sa jur ca i-am auzit dintii trosnind. S-a clatinat putin si s-a prins cu o mana de balustrada, incercand sa ma loveasca din nou. I-am luat-o inainte, de data asta. Tot  cu casca, tot in acelasi loc. Acum nu mai aveam nici un dubiu ca i-am auzit dintii trosnind. A cazut pe scarile ce duc la primul etaj. Atunci, “audienta” s-a trezit – punandu-se in miscare. Cred ca am auzit si un “bravo”. Sa-i ia naiba pe toti.

Femeia era in continuare lipita de perete. Una dintre doamnele de la etaj a chemat-o in apartamentul ei – “ca sa fie in siguranta”. Din fericire, s-a dus. “Audienta” a inceput sa dispara. In cateva secunde, am ramas doar eu si taranul. Care s-a ridicat, a marait o injuratura si – amenintand cu politia – a intrat in apartament trantind usa dupa el. Am mers si eu la mine (ochiul imi era deja amortit).

N-a chemat nimeni politia.  Cuburile de gheata din frigider sunt o binecuvantare. In cateva zile n-o sa se mai cunoasca nimic. Mi-am amintit acum ca – atunci cand a urcat la vecini – femeia mi-a multumit in soapta. Macar de-ar avea atata curaj sa-l paraseasca. E inca tanara si destul de frumoasa. Are inca timp pentru o noua incercare. Taranul e oricum o cauza pierduta.

Published in: on May 27, 2009 at 10:03 pm  Comments (11)  
Tags: , ,

Raspund cititorilor

Am observat in ultima perioada o serie de comentarii (opinii diferite si chiar contradictorii) la unele din posturile pe care le-am scris. Am raspuns in principiu tuturor celor pertinente si/sau celor care nu-mi aduceau jigniri directe. Daca au fost unele care se incadreaza in categoria anterior mentionata si nu am raspuns, inseamna ca am omis si – cu scuzele care se impun promit sa fiu mai atent pe viitor.

Parerile despre mine variaza, in functie de principiile fiecaruia. E un lucru normal – cred eu. Suntem oameni, suntem multi si de multe feluri. Fiecare gandeste intr-un mod particular, are sentimente si moduri de exprimare diferite.

M-am gandit asadar sa propun urmatoarea chestiune : daca doriti sa stiti ceva in mod deosebit despre mine (ceva ce n-am spus pana acum) – intrebati intr-un comment la acest post. Voi da raspunsuri doar intrebarilor pertinente si – mai ales – doar celor care nu ating identitatea mea reala (din motive evidente).

Daca nu sunt intrebari, nu-mi ramane decat sa asum ca m-am facut suficient de bine inteles in posturile anterioare 🙂

Cu stima,

Patru Acte

Published in: on May 26, 2009 at 8:34 pm  Comments (10)  
Tags: , ,

Sotia preotului

Am avut o intrevedere acum o vreme cu sotia unui preot din zona in care locuiesc. Ii fusesem recomandat chiar de catre doamna care ma numise “Patru Acte”, in a carei casa ne-am si intalnit. Nu stiu de ce, dar ma simt mai bine numind-o “sotia preotului” decat “preoteasa”. Recunosc – am avut o usoara retinere in momentul in care am aflat cine era de fapt, dar am trecut repede peste asta. La urma-urmei, pentru mine nu trebuia sa fie decat o alta clienta.

Calmul care i se citea pe chip a disparut ca prin minune in momentul in care am ramas singuri in dormitorul imens, facand loc unei pofte la care e adevarat ca nu ma asteptam tocmai in aceasta masura. A insistat sa-mi faca sex oral (nu mi se intampla foarte des acest lucru) – iar la final mi-a cerut sa-i intorc favoarea. A savurat din plin momentul, adunandu-si fesele in jurul tamplelor mele si mangaindu-si in acelasi timp sanii.  Gemea usor, iar respiratia i-a devenit din ce in ce mai sacadata. Nu m-a lasat sa merg pana la capat, rugandu-ma sa trec deasupra ei. Am lasat-o sa impuna ritmul si m-am adaptat miscarilor ei – inaintand incet dar sigur spre momentul culminant. Moment in care m-a strans cu putere in brate, lasand sa-i scape un urlet prelung. Nu pot sa-l numesc geamat, pentru ca nu asta a fost. A fost un urlet de eliberare, asa cum aveam sa aflu cateva clipe mai tarziu – cand mi-a spus ca “acum eu si parintele suntem chit”.

Mi-a explicat apoi ca “parintele” era preot doar in biserica, nu si in afara ei. Un detaliu pe care nu tineam neaparat sa-l aflu, fiindca nu avea nici o legatura cu mine. M-a platit ca sa se razbune, si-a obtinut razbunarea. O razbunare menita sa o linisteasca doar pe ea, si de care preotul nu avea sa afle niciodata. Ne-am despartit fara promisiunea unei alte intalniri.

Mi-am amintit acest episod astazi cand – oprindu-ma la o benzinarie – am auzit o discutie despre preotul in cauza, care (citez) “iar umbla la altele, si sotia tot nu-l paraseste”. Nu judec pe nimeni, nu intra in atributiile mele si nu sunt platit pentru asta.

P.S.: Din banii obtinuti de la ea nu am cumparat nici un “suvenir”.

Published in: on May 25, 2009 at 9:15 pm  Comments (8)  
Tags: , ,

Semne de carte

Sunt oameni care la fiecare salariu achizitioneaza cate un anumit obiect (de o anumita valoare) care – pe langa utilitatea cu care este inzestrat mai are darul de a le aminti de perioada in care au cumparat obiectul respectiv. Poate parea ciudat – dar se intampla. Din anumite motive, imi place sa numesc aceste obiecte “semne de carte” – puncte de reper care marcheaza anumite file din cartea vietii fiecaruia.

Am si eu acest obicei – ramas din vremea in care imi primeam salariul lunar, ca un bugetar care se respecta. L-am pastrat si acum, cand imi primesc “salariul” de mai multe ori pe luna – in functie de numarul de ore petrecute in intimitatea anumitor doamne/domnisoare. Obiectele achizitionate difera ca valoare si utilitate, in functie de dispozitia avuta in momentul respectiv.

Mi-am imbogatit astfel semnificativ biblioteca precum si colectia de CD-uri/DVD-uri. Tot respectand acest obicei mi-am imbogatit si garderoba cu diverse obiecte de imbracaminte dintre care multe nu le-am purtat inca niciodata. Am si o “colectie” destul de mare de lumanari parfumate, cu suporturile aferente. In acelasi timp, numarul obiectelor decorative (mici statuete, figurine, etc) din apartamentul meu creste vazand cu ochii.

Totodata, incerc sa asociez fiecare obiect nou cumparat cu doamna/domnisoara care – in schimbul serviciilor prestate – mi-a oferit suma de bani din care (folosind o foarte mica parte) am achizitionat obiectul respectiv.

In acest fel, pentru doamna care m-a numit (pentru prima si singura data) “Patru Acte” – am cumparat un mic elefant de fildes (despre conexiunea dintre ea si mica figurina – cu alta ocazie).  Cu o alta clienta am asociat un superb papirus egiptean care-mi impodobeste dormitorul. Dupa intrevederea cu doamna despre care am povestit aici, am cumparat “Istoria Frumusetii”. (“Istoria Uratului” o aveam deja, ca urmare a unei alte “sedinte in doi”.)  In urma cu aproximativ o jumatate de an, datorita impresiei lasate de o clienta cu care m-am intalnit o singura data, am cumparat toate filmele (aparute pana atunci) din seria Harry Potter. La fel – in urma altor intrevederi mi-au aparut in biblioteca “Jalna”, “Justine” (Marchizul de Sade), “Alchimistul” lui Coelho sau “De veghe in lanul de secara” (Salinger) – titluri strans legate (in opinia mea) de femeile prin asternuturile carora am trecut. Nu in ultimul rand, pentru ea am cumparat o lumanare parfumata cu o forma foarte deosebita si o culoare pe masura. Si lista poate continua…

O carte care pe care NU am cumparat-o ca urmare a obiceiului pomenit mai sus e “De ce iubim femeile”. Si probabil ca nici n-o s-o cumpar prea curand…

Published in: on May 24, 2009 at 8:49 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

Bruneta cu ochi albastri (III)

Am iesit impreuna sambata seara (adica ieri) – in clubul despre care pomeneam in posturile anterioare. Cand am stabilit detaliile la telefon, a insistat sa mergem pe jos (locatia respectiva e doar la cateva minute de casa ei). Exact la ora stabilita – ii bateam la usa. Arata minunat in pantalonii albi mulati si camasa subtire cu decolteu generos, outfit menit sa-i puna (din nou) in evidenta corpul de nimfa.

M-a intrebat daca ma poate tine de brat si n-am avut nici o obiectie – ba chiar dimpotriva. Inaintam prin aerul placut de seara, si – pentru prima data dupa multa vreme – ma simteam… altfel. Mai liber, mai linistit, mai lipsit de griji. Ar trebui sa ies in oras mai des – si in afara obisnuitelor intrevederi de pe urma carora imi duc traiul. Am vorbit in general despre alergatul de dimineata si ne-am amintit – intr-o nota comica – de “incidentul” cu individul de data trecuta.

In club a fost minunat. Stie sa se miste, chiar mai bine ca mine (si – vorba vine – eu nu ma misc rau deloc). Imi placea libertatea care i se citea in ochi, bucuria… lipsa de inhibitii (ador asta la o femeie) – si aceasta stare a ei mi se transmitea si mie. Mi-am dat seama ca erau atatea lucruri pe care nu le stiam despre ea, dar totusi nu tineam neaparat sa aflu nimic in mod deosebit. Imi convenea de minune situatia. La urma-urmei… secrete mai “intunecate” ca ale mele nu ma asteptam sa ascunda. I-am cunoscut cativa prieteni si am devenit incet parte din “gasca” (aproape uitasem acest sentiment) – iar cand ne-am despartit la final parea ca ne cunoastem de-o viata.

Intr-un tarziu – am pornit spre casa (spre casa ei, de fapt).  A incercat sa ma prinda de mana, insa mi-am retras-o rapid – folosind un pretext aiurea. A fost putin mirata, dar nu mi-a reprosat nimic. M-a cuprins – tacuta – de brat si ne-am continuat drumul.  A insistat sa facem un ocol si sa ne oprim cateva minute intr-un mic parc. Pentru prima data dupa foarte multi ani – copilul din mine s-a simtit in voia lui dandu-se in leagan. Desigur – alaturi de ea. Aveam o oarecare stare de beatitudine controlata – ma simteam foarte bine, dar eram totodata atent la gesturile pe care le faceam. Ca sa nu dau de inteles mai mult decat trebuia…

Odata ajunsi in fata usii ei – inainte sa incerce sa faca ceva sau inainte sa se astepte ca eu sa fac altceva, i-am sarutat ceremonios mana si i-am multumit pentru timpul minunat petrecut impreuna. A ras – probabil aratasem ca un idiot facand asta, dar acesta a fost singurul gest care mi-a venit in minte pentru a ma eschiva de la clasicul sarut de final de intalnire. Probabil il astepta, iar eu o lasasem sa astepte.

M-am despartit de ea cu promisiunea ca “ne vedem dimineata”  – si am pornit spre statia de taxiuri din colt. Primul SMS l-am primit chiar inainte de a ma urca in masina. Imi multumea pentru tot, si astepta sa ne revedem pe aleea unde obisnuim sa alergam.

Ne-am revazut sub primele raze ale soarelui, am ras bine impreuna la diversele glume/bancuri (spuse de mine sau de ea) si m-am simtit – din nou – minunat. La despartire mi-a strans prieteneste mana. Atata timp cat situatia va ramane asa, voi continua s-o revad cu placere…

Published in: on May 24, 2009 at 7:44 pm  Comments (11)  
Tags: , ,

Bruneta cu ochi albastri (II)

Am reusit s-o abordez ieri dimineata (nu chiar asa direct cum aveam de gand, insa). Am ajuns pe alee cu vreo 20 de minute mai repede decat de obicei. Asa cum ma asteptam, ea nu era inca acolo. Am inceput sa alerg relativ incet, asteptand-o sa apara.  Eram mereu cu coada ochiului pe coltul blocului de dupa care stiam ca soseste in fiecare zi.

A aparut intr-un tarziu, unduindu-si formele in lumina vie a soarelui de dimineata. Era de-a dreptul superba (e drept ca nici nu ma asteptam la mai putin).  Problema era insa ca nu era singura. Adica era si nu prea – in sensul ca se tinea dupa ea un individ trecut bine de 30 de ani (imbracat sport – iesise si el probabil la alergat cand a observat-o), incercand sa-i atraga atentia. Evident – fazele de genul “… si ce mai face domnisoara?”, “un numar de telefon, ceva?” sau “ce frumos miros salcamii,nu?” ramaneau fara efect. Adica – fara efectul asteptat – in sensul ca individul se straduia de zor sa primeasca o farama din atentia ei, dar era ignorat total. Pe de alta parte, aveam o puternica impresie ca ea abia se stapaneste de la a-i aplica o palma, fiind din ce in ce mai vizibil iritata.

Primul cuvant care mi-a venit in gand cand am observat ce intentii are individul a fost “concurenta”. Am zambit. La urma-urmei… ce aveam de pierdut? Am inceput sa alerg dupa ei si am incetinit cand am ajuns la cativa metri in urma lor. Am actionat apoi conform primului truc ce-mi venise in minte (parca vazusem asta intr-un film, candva demult – si acolo chiar functionase). Adica – am grabit pasul si am ajuns in dreptul ei, i-am cuprins foarte usor si foarte atent mijlocul si – inainte sa reactioneze (probabil – aplicandu-mi mie palma care era destinata celuilalt) – i-am spus : “Corina, iubito. Te-am rugat sa ma astepti si pe mine”. Mi-am retras urgent mana – nu era cazul sa intind coarda, oricum. Am continuat : “pai spune-mi tu – ma lasi singur in pat asa de dimineata?”.

Am socat-o, si se vedea asta. Oricum, individul – la auzul expresiilor “Corina, iubito” si “ma lasi singur in pat” – a tacut brusc. Macar atata reusisem. I-am facut semn “Corinei” cu coada ochiului, sperand ca mi-a priceput intentiile (in caz contrar – ma alegeam cu o palma si adio iesit in oras). Dupa cateva fractiuni de secunda (care mi s-au parut de fapt mult prea multe), s-a luminat brusc si – zambindu-mi – a adaugat “dragule, nu vroiam sa te trezesc”. Eram fericit, din doua motive. In primul rand pentru ca mi-a inteles gluma, iar in al doilea rand pentru ca “petitorul” s-a oprit brusc si a facut cale-ntoarsa.

Am obtinut ceea ce vroiam – sa “sparg gheata” si sa raman singur cu ea. In plus – imi iesise ca la carte, si eram si mandru de asta. M-am scuzat daca am fost badaran, motivand cu “mi se parea ca ai nevoie de o mica interventie”. Mi-a zambit iar, spunandu-mi sa nu-mi fac probleme. Atunci, am adaugat : “poti sa te revansezi fericindu-ma cu un numar de telefon”.  Mi-a spus ca nu isi da numarul de telefon necunoscutilor. I-am intins mana, prezentandu-ma : “PatruActe ma numesc” (am inlocuit desigur pseudonimul cu prenumele real). A ezitat putin, apoi mi-a intins si ea mana : “Daca preferi – poti sa-mi spui Corina. Am vazut ca-ti face placere”. Da – stiu ca nu acesta era numele  ei real – dar acum cel putin am putut sa-i spun ca – din moment ce ne-am prezentat (fie si fictiv), nu mai suntem necunoscuti, deci nu o opreste nimic de la a-mi da numarul. A ezitat putin din nou… dar mi l-a dat. Eram multumit.

S-a scuzat apoi si mi-a spus ca trebuie sa plece. Am sunat-o insa cand nu apucase sa se departeze nici macar 20 de metri, intreband-o ce parere are despre o iesire in oras sambata seara. S-a intors spre mine – inca avand telefonul la ureche si mi-a raspuns simplu, facandu-mi cu mana : “poate”. Astazi am sunat-o din nou si am transformat acel “poate” intr-un “da” hotarat.

Sambata iesim.

P.S.: Se pare ca unele trucuri preluate din comediile romantice (asta imi amintesc ca era filmul de care spuneam mai sus) – chiar functioneaza 🙂 . In fond – chiar daca nu functiona – ce aveam de pierdut?

Published in: on May 21, 2009 at 8:56 pm  Comments (9)  
Tags: , ,

Bruneta cu ochi albastri

Ador sa alerg dimineata devreme. E un obicei vechi, pe care il practic in fiecare saptamana de cel putin patru ori – si de care nu vreau sa ma despart. Sunt doar eu, drumul si muzica din casti… si e un sentiment minunat. Imi place sa fac asta mai ales vara – in aerul rece al primelor ore ale diminetii, sub razele soarelui care abia se zareste de dupa dealurile de la orizont.

Aleea pe care mi-am ales-o e una care – la acea ora – e aproape pustie. Doar din cand in cand mai apare cate un somnoros/o somnoroasa care isi plimba cainele, vizibil iritat(a) de dorinta patrupedului de a iesi la aer atat de devreme. Mai ales in aceasta perioada, ceea ce ma atrage si mai mult la aleea respectiva e mirosul salcamilor. E dulce, e puternic… e plin de viata. Ai impresia ca – pentru cateva zeci de minute – totul in jurul tau respira parca pentru ultima data inainte de a fi acoperit de gazele de esapament, de duhoarea junglei de asfalt.

Un alt amanunt care mi-a atras atentia (inca de acum doua zile) e o bruneta cu ochi albastri care alearga pe acelasi traseu cu mine (aproximativ la aceeasi ora). Sa n-o observ, nu puteam. Putin mai scunda decat mine, zvelta, cu niste forme care ar face-o geloasa pe insasi Venus – mereu in pantalonii sport cu talie joasa (meniti sa-i puna in valoare fundul rotund si obraznic) si cu o bustiera care acopera prea putin, dar totusi suficient incat sa para a spune “poti privi, dar nici macar sa nu te gandesti ca poti atinge”, scotandu-i puternic sanii in evidenta. Cu parul lung si negru ca pana corbului, strans in coada – la spate. Si – inainte de orice altceva – cu niste ochi in care daca privesti mai mult de cateva secunde (ceea ce – recunosc – n-am reusit decat azi-dimineata, cand venea exact din sens opus) ai impresia ca vezi valurile marii spargandu-se de stanci. Suna ca un amarat de cliseu ieftin, stiu… dar asta e senzatia care am trait-o cand am privit-o in ochi. E o senzatie calma, linistitoare… minunata.

I-am zambit si mi-a raspuns – insa a fost mai mult ca un salut (intre doi straini care –  intamplator – alearga in sensuri opuse pe acelasi traseu la aceeasi ora).

Nu, nu ma indragostesc. Dar a inceput sa mi se faca dor sa merg intr-un club sa ma mai destind, si ideal ar fi sa nu merg singur. Stiu – nu e deloc exclus sa imi intalnesc vreuna dintre cliente in astfel de locuri, dar exista intre mine si fiecare dintre ele o anumita “regula a tacerii” – nescrisa – care se aplica in orice situatie din afara cadrului intim. Adica – in dormitor ne simtim bine, dar in afara lui suntem straini. Si e o regula respectata cu strictete de ambele parti.

Revenind la superba aparitie venusiana care m-a fermecat, cochetez cu ideea de a o aborda si – in functie de reactie – a o invita intr-un loc anume (pe care-l frecventam in trecut si care – din cate am auzit – a ramas la fel de bine cotat). Doar pentru a ne bucura fiecare de o companie placuta (stiu ca pot oferi asta) pret de o seara. Nu, sexul nu-si are locul nicaieri in situatia asta. Dar o seara placuta in club nu va face rau nimanui. Ba chiar dimpotriva.

Cel mai probabil – voi vea ocazia sa o revad maine dimineata…

Published in: on May 19, 2009 at 8:58 pm  Comments (33)  
Tags: , , , ,

Sanii cu miros de vanilie

Am revazut-o azi pe domnisoara cu sanii mirosind a vanilie. M-a asteptat in acelasi loc ca si ieri (apartamentul ei), la aceeasi ora. De data asta insa – m-a luat de mana inca de la usa si m-a condus spre dormitor. Imi plac – si mi-au placut intotdeauna – femeile directe. Dar ea tremura. Aproape insesizabil, dar tremura. De emotie? Nu credeam ca era cazul, din moment ce totul era stabilit dinainte. Cu toate astea, era schimbata. Nu mai avea acea privire perversa de ieri… acea privire de “scolarita in calduri”. Era… sincera. De fapt, nu – nu cred ca as putea descrie in totalitate ceea ce exprimau ochii ei. Doar ca era… altfel. Altfel decat m-as fi asteptat, dupa episodul de ieri.

Si-a aruncat halatul care-l purta, dezvelindu-si trupul gol. Era – totusi – o copila, indiferent cum altfel as fi vrut sa o privesc. S-a intins pe spate, invitandu-ma deasupra ei. Mirarea mea continua sa persiste – de la micile perversiuni de ieri si pana la banala pozitie a misionarului (de astazi) era o diferenta mare.

A durut-o cand am patruns-o si am vazut asta in privirea ei. Dupa toate aparentele, chiar mai mult decat ar fi trebuit – motiv pentru care am vrut sa ma opresc imediat. Nu m-a lasat – mi-a cuprins fesele cu palmele ei mici si m-a tras efectiv inauntru, incercand sa-si ascunda durerea. Avand in vedere ca eu nu sunt platit ca sa ofer durere – ci exact opusul, am inceput sa ies usor din ea. Cu ochii in lacrimi, m-a implorat sa continui – strangandu-ma in brate. Nu-mi placea. Nu pentru asta venisem, dar am fost platit si trebuia sa ma conformez. In plus, unde as ajunge daca de fiecare data as da banii inapoi?

Aflandu-ma inca in stransoarea bratelor ei, am impins puternic. A tipat o singura data. Scurt, dar ca din gura de sarpe. Apoi a devenit din ce in ce mai moale, sub mine. Mi-a zambit si m-am lasat incurajat de asta – asa ca am continuat. La inceput mai incet, apoi din ce in ce mai repede. Pana cand corpul ei si-a recapatat iar vigoarea, incepand sa se miste in acelasi ritm cu al meu. Dupa o vreme, am inceput sa-i simt unghiile gadilandu-mi spatele – iar mai apoi intrandu-mi usor in piele. Totodata, respiratia i-a devenit din ce in ce mai sacadata si mai greoaie – destul de asemanatoare cu gafaitul unui alergator aflat pe ultima suta de metri…

Am inteles mesajul si am inceput sa ma misc si mai repede. A terminat intr-un tarziu – cu un geamat scurt, dar strans ancorata de corpul meu. Aveam impresia ca isi tine respiratia, dar nu facea decat sa se bucure de fiecare fractiune de secunda a momentului pe care-l traia sub mine. Am stat asa pana cand s-a decis sa ma elibereze din stransoarea bratelor ei, si m-am ridicat plin de transpiratia pe care – pana de curand – o impartiseram amandoi.

Abia atunci am observat pata rosiatica de pe cearsaf, si toate momentele care tocmai trecusera mi s-au derulat inca o data prin fata ochilor, cu repeziciune. Da – a fost dezvirginata. Da, nu de un barbat pe care sa-l iubeasca ci de mine – unul care si-o trage pentru bani. Nu s-a ridicat – mi-a marturisit insa ca eu am fost cadoul ei de 20 de ani, din partea matusii. Am fost efectiv socat (si asta nu mi se intampla des). Si cred ca sunt si acum, in timp ce scriu aceste randuri.

Nu afirm ca stiu multe despre dragoste. Imi place sa cred ca am stiut candva, dar acel “candva” pare foarte departe. Mult mai departe decat este chiar. Insa stiu cu siguranta un lucru – atunci cand o femeie se daruieste pentru prima data unui barbat, acesta trebuie sa fie barbatul iubit. Unde e frumusetea primului act sexual, fara sentimentul care-i leaga pe cei doi? Unde e pasiunea? Unde e scanteia? Unde e flacara? Pentru ca – intre mine si ea – NU a fost. Si nu eu sunt cel pentru care imi pare rau – eu am fost platit pentru asta.

Chiar daca ei i-a placut, n-o sa fiu acolo atunci cand farmecul actului sexual consumat se va evapora, lasand in urma lui dorinta de dragoste – dorinta de a fi tinuta in brate, alintata, iubita. Nu vreau sa fiu. Nu trebuie sa fiu. Si nu m-as fi bagat deloc in acest mic joc, daca as fi cunoscut detaliile de la inceput. Nu ma deranjeaza ca am fost cadou. Ma deranjeaza ca am fost ACEL cadou. Ce ma mai deranjeaza e ca nu m-am oprit cand ar fi trebuit sa ma opresc. Am avut o usoara banuiala din primul moment cand am observat durerea in ochii ei. Dar m-am lasat convins de lacrimi si rugaminti… si m-am lasat atras in jocul pe care nu stiam ca trebuie sa-l joc, dar pentru care fusesem deja platit.

La plecare mi-a spus ca parerea matusii ei era ca mai bine se intampla cu mine decat cu vreun necunoscut care sa profite de ea si sa o lase cu ochii-n soare. Ma tem insa ca asta s-a intamplat si cu mine. Atata doar ca am fost amabil si la despartire (macar atat puteam sa fac). Avea inca zambetul pe buze. Am plecat inainte sa-i dispara…

P.S.: Las acum frau liber celor aflati de cealalta parte a baricadei, celor obisnuiti sa arunce cu noroi. Am ajuns imun la multe lucruri de cand fac ceea ce fac… si se pare ca am ajuns imun si la asta. Mai adaug insa ceva : “cel fara de pacat sa arunce primul piatra”.

Published in: on May 18, 2009 at 8:41 pm  Comments (24)  
Tags: , , , ,