Sfarsit

Noaptea era inca stapana peste oras cand plecasem spre locul unde se afla Andreea internata. Drumul cu motocicleta a fost totusi mai simplu decat ma asteptam, din cauza traficului foarte redus. Cand am ajuns, zorii abia se iveau.

Mama ei ma astepta in poarta spitalului, asa cum ne inteleseram la telefon. Era schimbata, fata de cum mi-o aminteam eu. Roseata din obraji – care ii era atat de caracteristica – disparuse cu desavarsire, iar ochii altadata atat de patrunzatori erau acum plansi si obositi. M-a imbratisat. Nu ma asteptam la asta. Adevarul era ca nu ma asteptam la nimic…

Cei de la poarta m-au lasat sa intru, desi orele de vizita inca nu incepusera inca. Am ajuns in usa salonului si am privit-o. Dormea, iar pe chip i se putea citi un calm desavarsit. Nu doream si nu aveam voie sa o trezesc…

Am iesit la cafea cu mama ei. Mi-a povestit cum a gasit-o intinsa pe gresia din baie – alaturi de cutia de somnifere aproape goala. Abia mai respira in momentul in care au urcat-o in ambulanta. Insa medicii au reusit sa o stabilizeze la timp. Mi-a povestit asta printre lacrimi, spunandu-mi ca stie ca fiica ei a facut asta dupa ce s-a intors de la mine, complet schimbata. M-am ferit insa de la a da detalii. Nu era nici locul, nici momentul pentru asta. A inceput sa-mi spuna  apoi despre problemele ei cu banii si despre cat de greu s-a descurcat in ultima vreme. Eram pregatit pentru asta, aveam la mine putin peste 1500 de euro. I i-am dat aproape pe toti – spunandu-i ca ar fi trebuit sa ajunga fara probleme pentru refacerea Andreei, asta incluzand spaga pentru medici, medicamentele si chiar cateva zile de vacanta cand totul se va fi terminat. I-a luat, multumindu-mi.

Am pornit apoi singur prin oras – cautam ceva frumos pentru Andreea, pentru cand se va trezi. Pe drum am intrat intr-o biserica, pentru prima data dupa multa vreme. Nu conta daca era ortodoxa sau catolica – nu asta ma interesa. Ci linistea specifica lacaselor de cult, liniste care mi-a dat intotdeauna un sentiment de siguranta. Acolo – in fata Lui – mi-am cerut iertare in genunchi. Pentru tot. Nu doar pentru ceea ce-i facusem Andreei, ci pentru toate relele pe care le facusem dintotdeauna, cu sau fara voie. Nu stiu daca m-a iertat sau nu, dar cand am iesit de acolo m-am simtit mai usurat. M-am simtit ca dupa o spovedanie – dar una direct in fata Lui Dumnezeu, nu prin internediul preotului. Am cumparat apoi o cutie muzicala de la un magazin de antichitati si o cutie imensa de ciocolata – si am pornit spre spital.

Intre timp, orele de vizita incepusera deja. Pe holurile cladirii era plin de oameni. Am mers spre salon, si m-am oprit in usa. Am inaintat apoi spre paravanul de panza in spatele caruia se afla patul ei. In mod ciudat, mi-as fi putut imagina mai multe posibile scenarii. Dar sub nici o forma nu mi l-as fi putut imagina pe cel pe care-l vedeam in acel moment, derulandu-se in fata ochilor mei.

Ea era tot intinsa pe pat si inca usor ametita, insa era treaza. Surprinzator, isi revenise destul de mult. O tinea de mana pe mama ei, care era de asemenea asezata pe pat. In fotoliul de langa se afla un tanar cam de aceeasi varsta cu mine, care numara banii pe care eu ii dadusem mamei ei, cu cateva ore inainte. Zambeau, toti trei. Inainte sa ma observe, am reusit sa aud doar “e bine deocamdata, dar trebuie sa-l scuturam de mai mult” – din gura celui de pe fotoliu. Mi-a picat fisa pe loc. Cel “care trebuia scuturat” eram eu. “Scuturat” de bani – dupa cum incepeam sa-mi dau seama.

Cand m-a vazut, tanarul a lasat banii, s-a ridicat brusc si a luat-o la fuga spre capatul salonului – unde mai era o usa. Andreea a izbucnit in plans, in timp ce mama ei statea inca incremenita, pe pat. Printre sughituri, a reusit sa lege cateva cuvinte. Am inteles doar “eram disperate, aveam nevoie de bani”. Intr-un mod foarte aiurea… nu simteam deloc ura. Adica simteam ceva, dar in mod sigur nu era ura. Era mai mult liniste sau nepasare. Imi doream numai sa las naibii totul si sa plec. Si asta am facut, lasand cutia muzicala si ciocolata unei batrane din salonul vecin. Am aflat adevarata poveste de la o asistenta pe care am mituit-o cu cateva sute de lei. Si anume ca Andreea fusese internata pentru o problema ginecologica, nu pentru ca incercase sa se sinucida. Si – mai ales – ca aceasta nu era prima data, in ultimul an de zile. Dupa cum imi puteam usor imagina, nu eu eram cauza “problemei ginecologice”. Cel mai probabil – era cel care avea de gand sa ma “scuture” de bani, fara a avea insa curajul sa ma priveasca in ochi. Adica – prietenul ei actual.

Am pornit apoi spre casa. Fara sa ma mai intereseze nimeni si nimic…

Si acum, concluzia. Da – am fost tras pe sfoara. Da – am acum cu 1500 de euro mai putin. Da – Andreea ma cautase cu scopul clar de a face rost de bani. Oricum, se pare ca banii pe care-i dadusem (e drept, din alt motiv) mamei sale i-au servit pe post de medicament si – subit – au ajutat-o sa se simta mai bine. Imi e mila de ea, imi e mila de ele… dar mi-a ajuns. Nu le-am adresat nici un cuvant, nu le-am cerut banii inapoi, nu ma mai intereseaza soarta lor. Aici si acum – pun punct acelui capitol din viata mea intitulat “Andreea”. Rup pagina pe care era scris acest capitol si o arunc la cosul de gunoi al amintirilor, unde mi-am promis sa nu mai scormonesc niciodata…

Published in: on June 21, 2009 at 8:32 pm  Comments (15)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://patruacte.wordpress.com/2009/06/21/sfarsit/trackback/

RSS feed for comments on this post.

15 CommentsLeave a comment

  1. Tulburator sfarsit. Unii oameni sunt de o nesimtire care nu mai este atat de rara!

    De acum inainte,tu trebuie doar sa inveti sa cunosti mai bine oamenii.. ca sa nu se mai intample ce ai patit. Stiu ca ti-e greu sa mai ai incredere in cineva, dar singur nu poti trai.

  2. Surprinzator sfarsit. L-am asteptat cu sufletul la gura in ultimele zile.

    Da, Andreea e un capitol incheiat. Din pacate mai tarziu decat trebuia.. si cu mai multe amintiri neplacute decat era cazul.

    Oamenii sunt niste fiinte surpinzatoare care ar face orice pentru a-si atinge obiectivele. Imi pare rau ca s-a terminat asa si ai ajuns sa fi din nou dezamagit.

  3. deci,da!am vrut sa spun ca era predictibil,dar m-ai surprins…trecutul apartine trecutului,definitiv,orice am face si oricat ne-am dori sa-l schimbam!
    numai bine iti doresc🙂

  4. Asta sper ca e doar sfarsitul povestii “Andreea”,nu de alta dar te-am introdus la favorites,in locul “curvettei”(acolo am dat de tine).
    Poti sa te simti norocos ca s-a intamplat asa,in felul asta ai economisit timp,nervi,bani si ai scapat de un eventual santaj emotional,la care eu una ma asteptam.
    p.s.cum ti-am citit toate posturile “dintr-o rasuflare” si imaginandu-mi ca esti din Bucuresti(acum nu mai cred ca esti din Buc.)am ajuns la concluzia ca tu iei toata spuma feminina a societatii si Curvette pe sotii lor,rezulta ca toata lumea inseala pe toata lumea.Cum sa mai ai incredere in ziua de azi?;))

  5. De necrezut.
    Te felicit cum ai procedat. Ai rascumparat totul, iar purtarea ta a fost admirabila.
    Ai doar grija de tine, de ceea ce faci si de cum vei putea merge inainte on the path of your life.

  6. cand deschzi o “cutie a pandorei” iti asumi raspunderea; te puteai astepta la orice din partea ei. nici nu stiu ce sa spun, doar atat, ca roata e rotunda… si se intoarce.
    o saptamana cat mai placuta sa aveti!
    S.

  7. Ho ho hoooo! And a bottle of rum! Tare faza, frate! Si am ajuns doar la jumatatea postului. Vezi, asta e cel mai bun deznodamant posibil: pierzi niste bani, dar scapi de niste nemernici si iti vezi de viata ta impacat si fara mustrari de constiinta, acum ca stii adevarul. Zau ca a meritat, eu m-as fi dus acolo si le-as mai fi dat niste bani in plus, drept multumire pentru libertatea ta mentala ce va urma.
    Asta da happy ending! You lucky bastard!😀

  8. @patruacte: Evenimentul merita sarbatorit cu inca un facial! :-))

  9. @patruacte: O singura chestie nu “bate” bine: Cum se face ca ai fost indragostit nebuneste si ca vroiai sa te casatoresti cu aceasta femeie, care se pare ca e o mare ipocrita (ca sa nu dezvolt mai mult), cu maica-sa cu tot? Deci ori ai fost tu cam fraier pe-atunci, ori s-au schimbat ele radical ulterior (ceea ce e mai greu posibil)…?
    In orice caz, as fi bucuros sa platesc banii aceia ca sa scap de asa ceva.
    Astept povesti cu bondage cu Corina, nu am uitat! :-))

  10. …si nu in ultimul rand, felicitari pentru ultimele postari, considerabil mai reusite!😉

  11. @balamuk: probabil ca atunci era un pusti indragostit si nu a avut ochi sa vada cum e Andreea…pentru femeia pe care o iubesc, barbatii sunt in stare de lucruri neimaginabile.

  12. atunci cand iubesti, nu mai vezi nimic; nici macar micile defecte ale persoanei iubite; si toti suntem in stare sa facem lucruri fenomenale atunci cand suntem indragostiti, zic si eu…

  13. Va multumesc tuturor pentru gandurile frumoase. Va doresc o saptamana cat mai placuta.

  14. Ce-a fost a fost. A trecut si s-a terminat, pentru totdeauna. Acum voi incerca sa va raspund fiecaruia.

    @Ciresica: Stiu ca nu pot trai singur, dar momentan nu ma pot gandi la o pereche. Din mai multe motive, dintre care principalul este ocupatia mea.

    @Diana: In privinta amintirilor neplacute ai dreptate. Ma simt insa mai linistit acum. Mult mai linistit.

    @anda: Situatia in sine m-a surprins si pe mine. Insa – din nou – ma bucur ca s-a terminat.

    @midnight: In primul rand, bine ai venit. E adevarat, nu sunt din Bucuresti (din cate imi amintesc, am scris asta intr-unul din posturile de la inceput). Sunt din “provincie” si imi place mult viata de aici. In legatura cu “spuma societatii” – cred ca e o usoara exagerare🙂

    @Laetitia: Iti multumesc. Iti doresc si eu toate cele bune.

    @so: Stiu ce spui. Dar – abordand o nota mai comica – imi place sa cred ca aceasta “roata” a facut pana si ca o sa ramana asa🙂

    @balamuk: Bun venit! (nu mai stiu daca ti-am mai spus asta sau nu, dar e mai bine de doua ori decat niciodata🙂 ) Comentariile tale au destul de des o tenta comica. E bine – oamenii veseli traiesc mai mult🙂 In ceea ce o priveste pe Corina, ti-as fi recunoscator daca ai renunta la exagerari. Iti multumesc.

  15. Asa sa faci.
    Sa nu te duci la nunta ei.
    Unii nu se satura de bani.
    Am avut si eu o prietena asa.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: