Madalina

Perioada de anonimat a “buzelor blonde” a luat sfarsit acum cateva zile. Atunci cand am gasit in cutia postala un alt trandafir – frate geaman al celui dinainte. Mesajul care il insotea era foarte scurt si concis – continea o data (ziua urmatoare), o ora (seara, dupa apus), numele unui vechi restaurant din oras – si o mentiune : “masa din colt, de pe terasa”. Cu alte cuvinte, era o invitatie la cina.

Invitatie pe care am onorat-o, la data si ora mentionate pe bilet. Am ajuns la fix – masa era insa goala. Era rezervata pe numele meu, dupa cum aveam sa aflu de la bar. Asadar – m-am asezat, am comandat o sticla de vin rosu cu doua pahare si am inceput sa astept.

Sentimentul care ma incerca era un amestec intre nerabdare si curiozitate… si se amplifica pe masura ce minutele treceau, unul dupa altul. Apreciez foarte mult punctualitatea, dar de aceasta data eram hotarat sa astept cat va fi nevoie.

Aveam privirea atintita spre usa restaurantului care dadea inspre terasa unde stateam – si masuram din priviri (atent, dar totusi cu grija de a nu fi prea insistent) toate persoanele care intrau. Nu cautam pe cineva anume. Pentru ca nu stiam pe cine anume caut.

Am inceput sa studiez meniul, ca sa treaca timpul mai repede. Distras fiind de aceasta activitate, am pierdut momentul in care a intrat si s-a indreptat spre masa mea. Am observat-o doar cand m-a intrebat daca scaunul din fata mea e liber. Ridicand privirea, i-am raspuns doar “depinde”. Si am recunoscut-o in cateva fractiuni de secunda.

Picioare superbe. Puse clar in evidenta de fusta scurta, pana deasupra genunchilor. Mijlocul ondulat. Sau “de viespe”, daca vreti. Sanii de marime medie, stransi intr-un decolteu generos. Mainile lungi, atent ingrijite. Parul blond, lung si ondulat. Chipul oval, cu barbia ascutita. Ochii neobisnuit de mari, dar totusi in perfecta armonie cu nasul scurt si buzele carnoase. Era… asa cum mi-o aminteam. Asa cum o vazusem ultima data, acum sase ani – la final de bacalaureat.

Ea fusese motivatia mea, in perioada liceului. Sufletul meu pereche. Dragostea acelor ani… pe care o voi numi aici Madalina. Ceea ce ne-a legat atunci a fost pe cat de complicat, pe atat de intens. Niciunul dintre noi nu intelegeam pe deplin sentimentul, dar amandoi ne lasam dusi de val, imbatati de aroma dragostei adolescentine. Am fost impreuna doi ani – de la inceputul clasei a unsprezecea si pana dupa bacalaureat, cand a disparut fara nici o explicatie. Tot ceea ce am reusit atunci sa aflu (de la tatal ei, om care nu m-a suportat niciodata) – a fost ca nu a dat admiterea la medicina, unde imi spusese luni de zile ca doreste sa studieze. Am cautat-o o vreme – insa nimeni nu stia nimic. Iar cei care stiau nu doreau sa-mi spuna, din motive de ei stiute. Si anii au trecut pe nesimtite…

Acum, era in fata mea. Frumoasa. Zdrobitor de frumoasa. Ma uitam – pierdut – in ochii ei. Nu mi se intampla des asa ceva. Vocea ei m-a trezit din visare, spunandu-mi “si mie-mi pare bine ca te vad”. Mi-am revenit brusc si am poftit-o sa se aseze.

Am inceput sa depanam amintiri. Din anii liceului, ani pe care nu-i voi uita niciodata. In cea mai mare parte – datorita ei. M-a intrebat cu ce ma ocup acum, si i-am spus ca lucrez in comert. N-am mintit. Atata doar ca n-am spus tot adevarul. La urma-urmei, vand… servicii. Femeilor care pot si vor sa cumpere. Desigur – nu i-am explicat asta si ei.

Ideea ca imi citeste blogul s-a spulberat cand mi-a pus pe masa o scrisoare veche de cativa ani. Mai exact, de vreo sapte. Pe care eu i-am scris-o, cu cerneala pe hartie parfumata… si pe care am pecetluit-o cu ceara, in dulcele stil clasic. Citeam Shakespeare, atunci. Mult. De-acolo-mi venise ideea, si ei i s-a parut minunata. Am descris atunci, in acea scrisoare – cat am stiut de bine si de clar – sentimentele mele pentru ea. Pe alocuri, in rime. Pe alocuri – in forma bruta…

Mi-a spus ca a revenit de curand in oras, sa-si vada parintii si sa rezolve anumite chestiuni legate de locul de munca. A aflat unde locuiesc, de la un fost coleg de liceu (cu care m-am intalnit intamplator de cateva ori in ultima vreme, cand eram cu motocicleta). S-a gandit atunci sa-mi faca o surpriza si mi-a trimis versurile piesei de la Vama Veche. A facut referire la scrisoarea mea (cea de acum sapte ani) cand mi-a spus “Eu nu scriu ca tine, asa ca iti trimit ceva ce a fost deja scris si imi place la nebunie”.

Recunosc, explicatia ei m-a linistit intr-o mare masura. Daca intr-adevar mi-ar fi citit blogul, as fi fost dator cu o explicatie. Pe care n-aveam de gand s-o dau. Nu atunci. Nu in acel moment.

Am cutreierat prin cartea amintirilor pe tot parcursul serii. Pagina cu pagina. Ne-am simtit extraordinar. Si ne-am mai revazut in cateva seri, de-atunci. Si ne vom mai revedea. Acum lucreaza in presa. De ce lasase brusc medicina pentru jurnalistica, nu mi-e foarte clar. N-am insistat pe acest subiect. Cat despre plecarea ei brusca, imediat dupa terminarea liceului – nici atat. Voi incerca sa aflu, pe parcurs. Deocamdata – ma bucur de prezenta ei. Din plin. Si observ cu placere ca sentimentul e reciproc.

Nu am reluat relatia cu Madalina. Ma bucur doar foarte mult de compania ei, de prezenta unei persoane care – candva – m-a inteles cum nimeni altcineva n-a reusit. Dar multe s-au schimbat intre timp. Nu stiu ce se va intampla pe viitor. Ea se va stabili in oras, curand. Nu ma pot aventura intr-o relatie pentru ca asta ar complica mult prea mult lucrurile. Nu renunt la ocupatia mea actuala. Nu acum. Nici maine. Nici saptamana viitoare. Voi renunta probabil peste cativa ani, cand – in loc de placere, voi vinde altceva. Motociclete si piese aferente – sper. Dar – pana atunci mai e cale lunga…

Deocamdata – o vad aproape in fiecare seara si cutreieram impreuna locuri care altadata ne erau atat de dragi. Si ma simt iar ca un copil. Unul mai mare, atata tot.

Published in: on August 21, 2009 at 12:18 am  Comments (12)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://patruacte.wordpress.com/2009/08/21/madalina/trackback/

RSS feed for comments on this post.

12 CommentsLeave a comment

  1. Cat de frumos este sa-ti amintesti de liceu ! Si pentru mine a fost o perioada frumoasa , care din pacate parca a trecut prea repede .

    Ma bucur pentru tine ca te simti ca un copil. Enjoy every minute !

  2. @Ciresica: Multumesc.

  3. Mult succes cu madalina, eu sunt sigura ca e foarte indragostita de tine.

  4. hm, frumose sentimente in jurul tau. ma bucur pt tine, sunt si eu intr-o asemenea “poveste” sa-i spun asa🙂, deci cunosc senzatia!
    toate bune!
    S.

  5. Si eu sunt intr-o poveste asemanatoare cu un fost coleg, care sper sa se clarifice… Frumoase povestile din liceu, sunt probabil cele mai pure si iti trezesc amintirile si senzatiile cele mai puternice si te poarta intr-o alta lume…

    Enjoy the feeling and take care of you!

  6. Daca voi sunteti (in asa poveste) sunt si eu,na!oricum ma bucur ca ai avut o surpriza asa placuta si mai ales ca a iesit bine…in locul tau as pleca undeva cu ea.
    Si-am incalecat pe-o sa…si ne citim peste vreo 10 zile.

  7. @midnight: din ce oras esti? sunt doar curioasa… concediu placut!

  8. @greatcartoons: Multumesc. Suntem buni prieteni. Cel putin deocamdata. Si – bine ai venit😉

    @2onia, @Deea: Va multumesc.

    @midnight: Concediu placut.

  9. Oh well, iti suntem alaturi. Enjoy the time.

  10. suna frumos si romantic🙂

  11. @Laetitia: Iti multumesc mult.

    @anda: “… si romantic” ?😛

  12. He he he…nice😀 Bravo!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: