Dox

De fapt, o chema Dora. Nu stiam asta in momentul in care m-a abordat ca sa-mi ceara o tigara. Pe-atunci fumam mai mult. I-am dat, si am urmarit-o cum se indeparta – cu privirea atintita fix pe silueta ei seducatoare, stransa in costumul de piele. Categoric, imi captase atentia.

Nu-mi venise sa cred cand am vazut-o urcand in saua motocicletei si demarand in viteza. Arata exact ca o amazoana calare pe un armasar negru, naravas. Am ramas – pierdut – privind in urma ei. Eu si ceilalti barbati aflati – intamplator – pe acea parte a trotuarului.

A doua oara cand am intalnit-o n-a mai fost totul asa de pasnic. M-a lovit zdravan, pe trecerea de pietoni. Venea in viteza, nu m-a vazut, nici eu nu m-am asigurat inainte de a traversa… deh, se intampla. Cand m-am ridicat, ma privea incremenita din saua motocicletei. Am recunoscut-o abia cand si-a scos casca. Am renuntat atunci sa ma gandesc la durere. I-am spus ca daca voia alta tigara putea s-o ceara si fara sa dea peste mine. N-a gustat gluma, era prea socata.

A soptit doar un “imi pare foarte, foarte rau” – cateva secunde mai tarziu. Si aproape ca a izbucnit in plans. Un individ de pe margine – dornic de afirmare – m-a intrebat daca e cazul sa cheme politia. Atunci, amazoana s-a inmuiat de tot. Cateva minute mai tarziu, ne-am despartit. Ea – cu teama ca va avea probleme cu politia. Eu – cu numarul ei de telefon in buzunar, scris pe pachetul de tigari. Langa numarul de inmatriculare al motocicletei, ca sa fiu sigur ca nu-mi trage clapa. Inca se temea ca voi merge la politie.

Ne-am intalnit in seara urmatoare. Am ascultat-o – timp de cateva ore – vorbind despre motociclete. Pentru ea, era mai mult decat o pasiune. Era deja o obsesie. Evident, am incercat sa o sarut la despartire. Nu m-a lasat. Mai mult, mi-a spus sa nu-mi fac iluzii ca ea va face vreodata sex cu mine. Am convins-o – cu foarte mari greutati – sa ma invete sa merg pe motocicleta. Si m-a invatat, in cateva zile. Permisul de conducere pentru motocicleta l-am obtinut doua saptamani mai tarziu, prezentandu-ma direct la examen. Din economiile pe care le aveam pentru masina, mi-am cumparat prima motocicleta. Prima, nu pe Cassandra.

Devenisem foarte atasat de ea, insa nu reusisem nici macar sa trec de granita primului sarut. Ma atragea. Mult. Foarte mult. Insa – mereu – pastra distanta. Imi spunea ca ma vede doar ca pe un amic, nimic mai mult.

Incet, am intrat in cercul ei foarte restrans – de prieteni. Atunci i-am aflat si porecla – Dox. De la “paradox”, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu.

Am aflat astfel si ca avea probleme mari cu parintii. O vreme, plecase de acasa si dormea la rude. Se ferea insa sa dezvaluie motivul din spatele certurilor. Devenea foarte irascibila daca insistam, asa ca am renuntat sa mai intreb.

In repetate randuri imi spunea ca nu va vedea niciodata in mine mai mult decat un bun prieten – si sa nu ma indragostesc de ea, pentru ca voi avea doar de pierdut. Insa era deja prea tarziu. Devenisem aproape de nedespartit, dar totusi stiam atat de putin despre ea…

M-a rugat intr-o zi sa o insotesc la un salon de tatuaje. A ales acelasi tatuaj pentru amandoi. Asa a aparut aripa neagra de pe umarul meu stang. Obisnuia sa-mi spuna ca cealalta aripa e a ei – si ca nu vom putea zbura decat impreuna. Pe doua roti.

Am facut insa greseala de a-i spune ce simt. A plans. Mult. Atunci – la foarte mult timp dupa ce-o cunoscusem – am aflat ca era lesbiana. Si ca acesta era si motivul pentru care parintii ei o renegau. A adormit, plangand – in bratele mele. Am continuat insa sa tin la ea. Mult. Foarte mult.

Dox a pierdut pariul cu viata intrand intr-un parapet – la un inceput de Septembrie, acum cativa ani. Calare pe cele doua roti la care tinea atat de mult. Cu gandurile vraiste, cu mintea incetosata – dupa un alt scandal monstru facut de parintii ei. Sunt printre foarte putinii care – in mod regulat – ii aseaza un buchet de flori langa cruce.

Desi au trecut ani buni de-atunci, imi amintesc fiecare detaliu. De parca s-ar fi intamplat abia ieri.

Ea e femeia pe care am iubit-o chiar stiind ca n-o pot avea niciodata. Ea e femeia care a nascut in mine pasiunea pentru mersul pe doua roti. Ea e motivul pentru care o prefer pe Cassandra in defavoarea oricarui alt mijloc de transport. Pentru ca ea zboara cu mine. De-acolo, de sus. Avand acum propria pereche de aripi. Albe.

Published in: on September 8, 2009 at 11:30 pm  Comments (15)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://patruacte.wordpress.com/2009/09/08/dox/trackback/

RSS feed for comments on this post.

15 CommentsLeave a comment

  1. hmm, si uite-asa ne-ai spus si povestea tatuajului… cati ani aveai pe atunci?
    S.

  2. ce trista poveste…uneori viata nu e corecta si nu pedepseste persoanele potrivite…
    totusi…desi e asa trista povestea ta, macar nu e un tatuaj dinala “apa” (inodor,incolor, insipid)…intelegi tu ce vreau sa zic.
    p.s. multzam fain

  3. @2onia: Aproape 20.
    @midnight: Da, inteleg. Si iti dau dreptate. Cu placere.

  4. frumoasa poveste,chiar daca e trista…ciudat cum ne influenteaza si ne transforma definitiv unii oameni…
    numai bine si zambeste;viata poate fi frumoasa,depinde doar de alegerea ta😉

  5. e ceva daca la varsta aia dadeai dovada de o asemenea maturitate si mai ales daca ai reusit sa iti exprimi sentimentele fata de ea. putini sunt baietii care fac acest lucru la “aproape 20”

  6. @anda: Multumesc.
    @Ciresica MaMeMiMoMu: Nu sunt neaparat putini. Poate ca trebuiesc doar “inspirati”.

  7. M-a emotionat povestea… Si cred ca e unul din cele mai bune post-uri scrise de tine. Sincer.

  8. De ce trebuie sa se duca totul dracului cand spunem “Te iubesc” unei femei? in fine poate a 3-a oara va fi cu noroc(la mine)(oricand va fi aceasta a 3-a oara, nu prea curand cred).

  9. Sunt de acord cu Laetitia. Un post extraordinar.

    Oamenii pe care ii intalnim de-a lungul timpului ne marcheaza intr-un fel sau altul si datorita lor ajungem sa fim ceea ce suntem. Trebuie sa invatam de la ei cat mai multe. Ea ti-a aratat cate sacrificii poti face din dragoste, te-a ajutat sa-ti descoperi o pasiune, iar acum te vegheaza…

    @Alex – Cred ca inainte de a spune “Te iubesc” ar trebui sa cantariti totul bine si sa nu spuneti cele 2 cuvinte daca nu sunt din suflet. E usor sa spui, mai greu e sa si arati asta. (asta in general, nu ma refer la o intamplare anume – si e valabil si pentru femei, nu doar pentru barbati)

  10. aww..mi-au dat lacrimile :((

  11. da … si mie mi`au dat lacrimile…:(
    asta chiar e cel mai bun post scris de tine.
    sunt profund impresionata …

  12. @Diana
    ai perfecta dreptate…

  13. Va multumesc tuturor pentru gandurile bune si pentru aprecieri. Sincer.
    Alex – nu conteaza a cata oara va fi “cea cu noroc”. Cand se va intampla, esecurile anterioare nu vor mai conta deloc. Crede-ma.

  14. @Alex: “De ce trebuie sa se duca totul dracului cand spunem “Te iubesc” unei femei?”

    De-aia. Pentru ca trebuie sa iti spuna ea tie. Altfel o dai de gard. Nu iti explic mai in detaliu, sa o lasam asa.

  15. @patruacte: Bun post, chiar notabil!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: