Octavia

Pentru a relua sirul evenimentelor – Octavia e femeia despre care povesteam aici.

Am hotarat sa aplic in cazul ei una dintre metodele clasice. Care da rezultate (aproape) de fiecare data. I-am trimis asadar vineri un buchet mare de trandafiri rosii.  De fapt – un buchet imens de trandafiri rosii. Fara carte de vizita, fara nici un indiciu in afara de mentiunea “pentru domnisoara Octavia”.

Buchetul a fost urmat de un altul – mai mare si mai bogat – sambata dimineata. La fel – fara alte mentiuni in afara de cea de mai sus.

Pe al treilea l-am “livrat” eu insumi, astazi. Mi-am lasat masina exact in fata salonului, suficient de aproape incat sa fie usor observata. Da, am achizitionat o superba masina sport – de care (cel putin deocamdata) sunt foarte mandru. Si care n-a fost ieftina deloc. Am obtinut-o relativ repede, gratie unei doamne prin patul careia am trecut nu doar o data. Dar – despre asta – cu alta ocazie.

Eram imbracat aproape ca de obicei – in doar doua culori. De data asta am ales – simplu – alb si negru. Pantofi negri, jeansi, camasa alba mulata pe corp – descheiata usor neglijent la gat si un sacou negru, elegant (unul dintre preferatele Madalinei).

Am vazut-o cand am coborat, prin usa imensa de sticla. M-a vazut si ea – cand ma indreptam cu buchetul proaspat – spre intrarea in salon. S-a inrosit imediat la vederea buchetului (asa cum ma asteptam – a facut legatura cu cele doua primite anterior). Am intrat – am salutat respectuos doamnele din salon si m-am indreptat spre ea.

Aveam cea mai sincera si nevinovata masca de care sunt capabil (da – am si una din asta, pe care o mai folosesc uneori) – m-am prezentat si i-am cerut numarul de telefon, exprimandu-mi dorinta de-a o invita la o cafea – “ca sa ne cunoastem mai bine”. A inganat cateva cuvinte (n-am inteles exact ce, dar nici nu avea importanta) – si s-a oprit.

Am asezat usor buchetul pe una dintre masutele din salon, i-am cuprins mana dreapta si am sarutat-o ceremonios. Doamnele din jur erau masca. Nu se auzea decat muzica lenta, din fundal. Mi-a retinut mana intr-a ei – pentru o fractiune de secunda. Putin. Dar suficient de mult incat sa-mi dau seama ca sunt pe drumul cel bun.

Fara nici un cuvant, am pornit apoi spre iesire. Ma asteptam sa vina dupa mine inainte sa ajung la masina. A venit insa imediat dupa ce am iesit pe usa. Mi-a intins o carte de vizita, mi-a multumit pentru flori si mi-a spus ca i-ar placea sa mai stam de vorba.

Am luat cartea de vizita, i-am multumit pastrand aceeasi masca sincera (care nu m-a lasat balta niciodata), m-am intors si – cu un sambet larg pe tot chipul – am urcat in masina. A fost mai usor decat ma asteptam. Tipic insa pentru o femeie pentru care primul lucru care conteaza e mirosul banilor.

Am sunat-o la cateva minute dupa plecarea de la salon. Mi-a raspuns cu o voce dulce si timida – menita sa vrajeasca, sa incante. Am invitat-o la cafea in aceasta seara, la ora inchiderii salonului. A acceptat – insa mi-a atras atentia sa nu-mi fac iluzii. Oh, biata de ea.

Am fost punctual  – ca de obicei. Am mers la o cafenea cocheta, departe de ochii lumii. Mi-a povestit atunci cum tocmai fusese parasita de un sot posesiv si materialist, iar acum incearca sa-si revina din socul suferit – dedicandu-se in intregime micii afaceri pe care o conduce. N-a pomenit nimic despre copil. Eh – fiecare cu versiunea lui.

Am condus-o acasa. Am oprit in fata portii si i-am multumit pentru companie – exprimandu-mi dorinta de-a o revedea curand. I-am cuprins incet mana intr-a mea, asteptandu-i reactia. Care n-a intarziat sa apara. Si-a apropiat usor buzele de ale mele. Stiam ca nu va merge pana la capat (la urma-urmei – eu eram cel care “nu trebuie sa-si faca iluzii”), dar am intrat in jocul ei. S-a oprit la cativa milimetri de buzele mele apoi s-a retras brusc. Mi-a spus – cu aceeasi voce dulce – ca e totusi de-ajuns pentru o singura seara. Apoi a coborat.

Inainte de a demara, i-am vazut chipul in oglinda retrovizoare. Avea acea expresie de “am pus mana pe el”. Cateva secunde mai tarziu – cand ma departasem suficient – aveam si eu pe chip expresia “am pus mana pe ea”. Atata doar ca eu aveam dreptate.

Published in: on November 9, 2009 at 11:26 pm  Comments (8)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://patruacte.wordpress.com/2009/11/09/octavia/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 CommentsLeave a comment

  1. mda, ai dreptate.. insa tare sunt curioasa cum se va sfarsi povestioara… eu ii astept cumincioara sfarsitul; ala imi place.
    S.

  2. ce trist…:(

  3. hmmm,wellcome back😉

  4. Cred ca ar trebui sa te grabesti cu Octavia, ai prea multe cliente si exista posibilitatea reala sa afle cine esti…

  5. felicitari pentru noua achizitie ( la masina ma refer😛 ).

  6. @2onia : De sfarsit, se va sfarsi curand.
    @midnight : Depinde din care unghi privesti problema.
    @anda : Multumesc.
    @R. : Clientele mele nu-mi divulga identitatea decat in cercuri foarte restranse. Din motive evidente si bine intemeiate.
    @alis : Multumesc.

  7. OK, misto, cam jenanta faza cu trandafirii si cu sarutatul mainii, dar esti scuzat ca facea parte din plan…sunt sigur ca ai parut un pampalau cu bani perfect plauzibil astfel. N-am inteles insa care e faza cu aceasta Octaviana si de ce, poate am sarit eu peste vreun post?

  8. Da, am sarit peste 6 posturi…older entries…hmmm…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: