Pe scurt

Sora mea s-a indragostit pana peste cap de un cavaler calare pe un cal alb si imbracat in armura stralucitoare.

Banuiam eu de la inceput sub ce blazon lupta individul, dar – evident – sora mea era de alta parere.

Turnirul s-a incheiat, iar cavalerul a daruit trofeul altei domnite.

Sora-mea era distrusa. Urlete, lacrimi, scandal, tot tacamul. Am fost langa ea (nu – n-am luat-o cu “ti-am spus eu”, nu mai avea nici un sens), am ascultat-o, am tinut-o in brate, s-a mai linistit.

Cavalerul s-a intors. Spera ca luciul perfect al armurii sa-i inmoaie din nou inima surorii mele – si-a invitat-o la masa rotunda. S-a dus, n-am putut-o impiedica. A revenit dupa scurt timp – plangand si cu un ochi la inceput rosu, apoi tot mai vanat. “Cavalerul” o lovise – nedorind sa accepte refuzul ei de-al primi inapoi.

Am lasat-o in grija mamei si-am pornit sa caut cavalerul. L-am gasit fara mari probleme si i-am indoit armura suficient de mult incat sa fiu sigur ca nu va mai lupta in nici un turnir – pentru o buna bucata de timp.

Sora mea e acum in perioada de refacere. Prietenii ii sunt alaturi, ceea ce e bine.

Pe de alta parte – la scurt timp dupa ce Madalina a revenit in viata mea, am stabilit de comun acord ca suntem doar prieteni. Foarte buni prieteni, chiar. Chiar ea a fost cea care mi-a propus asta, iar eu am fost de acord. Am luat azi pranzul impreuna la mine acasa. Totul a fost bine pana cand a gasit un sutien de-al Octaviei langa patul din dormitor. A plecat imediat, fara sa-mi spuna nimic. De fapt – a plecat trantind usa. Asta mi-a spus – totusi – ceva…