Regrete

Nu m-a placut niciodata.

N-am reusit sa inteleg de ce. Eram ascultator in general. Mai faceam prostioare din cand in cand… ca toti copiii. Dar nimic care sa justifice bataile crunte pe care le luam in urma lor.

Tin minte ca odata am spart din greseala o sticla goala de vin, pe care planuia s-o arunce oricum. Mi-a facut un scandal monstru, am primit o palma de mi-a dat sangele din nas si-am fost pedepsit doua zile.

Nu i-a placut niciodata sa citeasca, spre deosebire de mine. Nu putea fi de acord nici in ruptul capului cu faptul ca stiam numele planetelor din sistemul nostru solar (cu toti satelitii lor) sau capitalele lumii – dar nu stiam cine joaca in echipa nationala de fotbal.

Imi dadea mereu ca exemplu pe fiul unui vecin, care lucra pe post de mecanic auto – cot la cot cu tatal sau. Copilul acela lucra cu bratele, nu va muri niciodata de foame – obisnuia sa-mi spuna. Eu voi fi nevoit sa cersesc, pentru ca romanele din biblioteca nu-mi vor tine stomacul plin. Cu toate astea, s-a laudat la toti cunoscutii cand am fost admis la un liceu de prestigiu – pe primele locuri. Deh, orgoliul…

Notele mari luate la literatura, anumite ramuri ale matematicii sau istorie (materiile care intr-adevar mi-au placut) nu contau, atata timp cat nu jucam in echipa de fotbal a clasei. Diplomele duse acasa nu tineau locul trofeelor aurii si pline de kitsch, pe care totusi le pretuia atat de mult.

Nu i-au placut niciodata prietenii mei. Ii considera pe toti niste magari si necrescuti. Fara exceptie. Cand am dus pentru prima data o fata acasa a facut-o curva inca de cand a intrat pe usa. Fata a iesit instant – rosie ca focul. Iar eu dupa ea, dar n-am mai putut salva mare lucru.

Cand am inceput sa opun rezistenta la abuzurile pe care le incerca in familie, s-a dezlantuit iadul. Cum adica, eu imi permit sa iau atitudine? A mers multa vreme pe principiul “eu te-am facut, eu te omor”. Nu i-a mers. Stiam ca daca nu iau masuri voi fi calcat in picioare pentru totdeauna. Si nu doar eu.

Intr-un final, in urma unui scandal monstru in care m-am incapatanat sa-i tin piept pana la capat – s-a resemnat. Pentru totdeauna. Singurele cuvinte pe care le-am mai schimbat apoi au fost niste saluturi in public si cateva amabilitati fortate, cand aveam musafiri.

Cand mi-am luat prima motocicleta, i-a spus surorii mele ca spera sa mor rupt in bucati. N-am patit-o (inca). Ingerul meu pazitor se tine bine pe pozitii. Cel putin deocamdata…

Isi purta cu mandrie mainile insemnate de anii grei de munca fizica. Ironic, si eu imi duc acum traiul dintr-o munca ce presupune un insemnat efort fizic, dar intr-o cu totul alta directie. Stiu, viata nu iarta pe nimeni.

Ultima data cand ne-am vazut m-a socat. Nu mai avea acea privire dura. Nu mai avea ochii aceia care altadata pareau ca arunca flacari menite sa ma faca cenusa. Avea mai degraba un chip trist. Plin de regrete. Si sunt convins c-am zarit si-o lacrima – undeva intre ridurile lasate de anii multi ce i-a dus in spate. N-am vorbit insa nici atunci.

Tatal meu – caci despre el este vorba – a plecat in lumea celor drepti in urma cu aproape o luna si jumatate. Fara sa ne luam ramas bun. Si nu ma gandesc la anii in care am suferit din cauza lui. Ci doar la lacrima aceea ratacita – zarita ultima data cand l-am vazut respirand. Intr-un moment de care n-am profitat, pentru a incerca din nou sa aprind o flacara stinsa demult, tare demult…

Habar n-am ce i-as fi spus daca am fi vorbit atunci, in acele clipe – si m-am gandit la asta aproape zilnic, in ultimele saptamani. Dar as fi putut cel putin sa-i multumesc. Totusi, m-a crescut. Mai bine decat au facut-o altii, cu copiii lor. Desi n-am reusit niciodata sa-l fac mandru de mine. Si cu siguranta n-ar fi mandru nici acum, daca ar sti ce cale-am ales in viata…

Profitati de timpul petrecut cu cei de langa voi.

Cu stima,
PatruActe

P.S.: Da – acesta a fost motivul absentei mele din ultimul timp. Din viata personala, din viata profesionala (daca-i pot spune asa) si de pe blog. Am preferat – mai mult ca niciodata – sa petrec timp cu mama si sora mea…

Published in: on June 23, 2010 at 10:04 pm  Comments (9)  
Tags: , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://patruacte.wordpress.com/2010/06/23/regrete/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 CommentsLeave a comment

  1. Condoleante!

  2. Condoleante… Si gandeste-te ca niciodata n-ai sa stii ce-a fost in sufletul lui, poate duritatea lui a fost maniera in care te motiva sa ajungi ceva… Si sunt convinsa ca deep inside a fost mandru de tine! Nu exista parinte care sa nu fie mandru de copiii sai, chiar daca mandria nu l-a lasat sa recunoasca asta. Numai bine si mult soare!

  3. condoleante….
    ai grija de tine si de cei din jurul tau.

  4. Condoleante. Si rabdare, timpul vindeca ranile, desi am impresia ca tu cunosti deja acest lucru.

  5. Condoleante…

  6. 4acte, in mod sigur acum stie cu ce te ocupi si este mandru de tine.Acum mai ai un inger langa tine!

  7. condoleante… nu stiu ce sa-ti spun. poate ca in afara de abuzurile fizice te inteleg total. eu nu stiu cat o sa-i regret moartea tatalui meu. cel mai mult regret k desi ar trebui sa fie invers eu am grija de el si probabil voi avea pana la moarte, pt ca el nu stie ce inseamna responsabilitate. deci cred ca o sa apuc sa-mi iau la revedere de la el. poate ca e mai bine, asa nu o sa traiesc cu regretul k nu am incercat sa indrept lucrurile. nu-i doresc moartea, doar ca mi-as dori sa nu fi existat el niciodata. e rau k imi doresc asemenea lucruri?

  8. Mi-au dat lacrimile. Daca mama mea nu ar fi avut puterea sa divorteze de tata, cel mai sigur si eu as fi avut o copilarie asemanatoare cu a ta. Doar ca a divortat, iar eu am avut o copilarie sanatoasa,linistita, desi nu de putine ori imi doream sa am si eu tata (in urma divortului a uitat de mine aproape complet), dar in acelasi timp imi doream un tata iubitor, cu zambetul pe buze, care sa isi iubeasca fetita.Opusul tatalui meu. Si imi dau seama de asta cel mai bine acum, cand aflu de la rudele lui cu care am ramas in excelente relatii, ca el este extrem de violent cu cele doua fetite care au nesansa sa traiasca clipele de la care m-a salvat mami. Pe tine te-a crescut, dar cum?Cu ura si bataie? Chiar ai de ce sa iti para rau? Nu cred ca merita sa te simti vinovat.

  9. si la mn e aceeasi situatie doar ca inca mai traieste si sper k candva sa ne impacam


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: