Una mie, una tie…

E uimitor modul in care femeile stiu si pot sa imparta.

Fie ca e vorba de garderoba, de trusa de farduri, de rezerva personala de absorbante sau de un penis erect.

Faptul din urma mi-a fost re-confirmat astazi, in urma unei intrevederi cel putin interesante.

Una dintre clientele noi – in anturajul careia am ajuns la recomandarea unei doamne de incredere – mi-a cumparat cateva din orele dupa-amiezii. Locul desfasurarii actiunii? Un apartament din zona centrala a orasului in care locuiesc.

Unele dintre clientele mele (o mica parte, de altfel) au uneori anumite preferinte in privinta culorii lenjeriei pe care-o port in cadrul intrevederilor. Am descoperit – cu aceasta ocazie – cat de greu e sa gasesti o pereche de boxeri rosii (prin sertarele cu lenjerie) atunci cand ai cu adevarat nevoie de ei. Probabil imbatranesc deja si ma lasa memoria. Sau sunt cu gandurile in prea multe directii…

Am ajuns la locul de intalnire exact la ora ceruta. Punctualitatea e o calitate cu care ma mandresc – iar in meseria mea e chiar mai mult decat necesara. Nimanui nu-i place sa astepte pentru un serviciu pe care-l plateste cu bani frumosi.

Spre surprinderea mea, doamna care-mi cumparase serviciile nu era singura. In sufragerie mai era o tanara – de o varsta apropiata de a mea – insa cu o privire vie, asemanatoare cu cea a unui nou-nascut. M-a masurat din cap pana-n picioare si a zambit aprobator. Era genul de privire pe care o femeie o arunca unui barbat pentru a concluziona ceva asemanator cu “nu-i rau, nu-i rau deloc”. Avea dreptate, nu era. De fapt, era chiar bine.

Gazda (clienta mea) a intrat si ea in camera – cu o privire pe care n-am reusit s-o deslusesc intru totul. Era un amestec de nerabdare, perversiune, o doza majora de feminitate si… inca ceva. N-as putea descrie exact ce anume.

Privindu-ne (pe mine si pe tanara domnisoara), ne-a adresat un singur cuvant : “Incepeti !”. Moment in care fata s-a ridicat si a pornit agale spre mine, aruncand intr-un colt al camerei camasa ce-i acoperea bustul generos – precum si sutienul ce-mi parea parca prea mic pentru comorile ce le ascundea.

M-a impins pe canapeaua invelita in catifea neagra – si s-a asezat deasupra mea. M-am gandit atunci ca gazda voia doar sa priveasca. Nu era ceva neobisnuit, nu mi se intampla tocmai pentru prima oara. M-am straduit totusi sa par mirat, de dragul spectacolului. Asadar, am inceput. Am cuprins corpul felei cu ambele maini si am inceput s-o sarut fin si cu rabdare. A inceput sa geama incet, abia perceptibil. Ca un catel jucaus – gadilat dupa urechi. Buzele si limba mea au facut popasuri mai lungi pe gatul, umerii si sfarcurile ei… facand-o uneori sa tresara, iar alteori sa se abandoneze – moale si firava – in bratele-mi hotarate.

Fusta i-a cazut inainte sa-si dea seama. Ajutata – desigur – de degetele mele indelung antrenate pentru asa ceva. Am intins-o pe spate si – trecand deasupra ei – am inceput sa-i adulmec zona intima, bucurandu-ma de parfumul vag al prospetimii ce iesea din lenjeria alba ca neaua. Gazda continua sa priveasca – aratandu-se tot mai interesata de ceea ce vedea.

Imi placea dantela fina a chiloteilor minusculi ce-i purta fata. De-asta nici nu i-am dat jos. Cu grija, i-am dat intr-o parte – lasand la iveala vaginul aburind de dorinta, pe care-am inceput sa-l ling in cercuri. Strangandu-si coapsele in jurul meu, fata a inceput sa geama puternic si sacadat, in acelasi ritm in care limba mea isi facea drum printre labiile ei adanci si fine. Nu m-am oprit eu, m-a oprit ea dupa o vreme. Zambindu-mi, mi-a soptit : “e randul meu”. Si randul ei a fost…

Intins pe spate – cu ochii inchisi – am savurat atingerile limbii ei in partile inferioare ale testicolelor. Era o senzatie ce n-o mai incercasem demult, si care ma facea usor sa tremur. Nici n-am observat cand gazda noastra ajunsese si ea pe canapea, in costumul Evei (evident, fara frunza). A inceput sa-mi sarute incet – abia perceptibil – pieptul incordat, in timp ce cu o mana mangaia extremitatile buzelor fetei. Buze care – in acel moment – erau ocupate cu varful penisului meu erect, drept ca o sageata.

Cu un semn, a indemnat-o pe fata sa se opreasca si sa treaca in planul secund. Desigur, fata s-a conformat fara sa clipeasca. Moment in care am banuit ca si ea fusese platita pentru prezenta ei acolo. Trecand apoi deasupra mea – gazda si-a desfacut labiile umede cu degetele-i subtiri, apasandu-si vaginul larg in limba mea care deja-l astepta.

Cu putin efort, i-am infipt limba adanc in vaginul cald. Moment in care a dat drumul unui urlet aproape animalic, incepand sa tremure ca si cand ar fi fost electrocutata. Totul a culminat cu buzele-mi in jurul clitorisului iesit suficient de mult in afara incat sa-l pot cuprinde usor cu dintii. Concentrat fiind in a-i oferi placere doamnei de deasupra mea, am simtit destul de tarziu mainile tinere ale fetei mangaindu-mi coapsele. Apoi – cu miscari de felina, s-a infipt cu putere in penisul mei erect avand grija sa cuprinda sanii gazdei noastre cu ambele-i maini.

Eram subjugat de puterea lor. Buzele-mi erau ocupate cu clitorisul generos al doamnei de deasupra-mi, iar penisul imi era imbatat de miscarile circulare ale vaginului stramt al fetei. Vagin caruia aveam impresia ca-i simt toate striatiile interioare, prin prezervativul subtire.

Am tinut-o asa minute in sir. Oboseam intr-un ritm mai rapid decat in timpul unui act sexual clasic. Dar suma primita pentru acele minute pretioase nu era deloc de neglijat, asa ca am continuat sa mangai si sa musc usor clitorisul gazdei – spre satisfactia si deliciul acesteia.

La semnul doamnei, fata s-a indepartat iar – facand loc vaginului ei fierbinte in penisul meu abia scapat din stramtoarea atat de placuta a corpului tanar ce-l tinuse prizonier in ultimele minute.

Unduindu-se asemeni unei adevarate cunoscatoare, doamna si-a sprijinit palmele pe pieptul meu – facilitandu-si astfel miscarile semi-violente ale bazinului generos, deasupra-mi. Miscarile ei alternau. De la cele incete si adanci – la cele mai rapide si care nu lasau timp organului meu s-o patrunda cu totul.

Ma intrebam cand va reveni fata. Si-a revenit, intr-un final. Ingenunchind la marginea canapelei – a inceput sa linga incet trandafirul larg deschis al gazdei in care eram infipt cu hotarare – precum si testicolele-mi, deopotriva. Senzatia oferita atunci e una pe care consider ca orice barbat ar trebui s-o simta cel putin odata-n viata, pentru a fi pe deplin implinit pe plan sexual. Intensa. Adanca. Asemeni unui drog ce imbata intai organul sexual, iar mai apoi cuprinde mintea intru totul.

Miscarile gazdei se intensificau deasupra mea, ajutate fiind – desigur – de limba jucausa a fetei. A culminat intr-un orgasm zguduitor, condus de o satisfactie dusa la extrem. S-a prabusit apoi deasupra mea, mangaindu-mi obrajii cu sanii generosi si moi, asemeni unor perne dintre care nu vrei sa te trezesti.

Cand am plecat, fata era inca in apartament – imbracandu-se. Nu-i stiu numele, nu stiu nici macar daca a fost prezenta acolo din proprie initiativa sau platita de gazda mea. Oricum, nu prea conteaza. Mi-ar placea s-o revad.

Published in: on July 15, 2010 at 11:48 pm  Comments (12)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://patruacte.wordpress.com/2010/07/15/una-mie-una-tie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

12 CommentsLeave a comment

  1. Simt o anume ironie in ceea ce scrii, de altfel, cred ca e si normal…
    Ceea ce vroia sa te intreb e oarecum offtopic.
    Asadar, ce citeste Patru Acte?

  2. Si ti se pare normal sa iti bati joc de sentimentele fetei fara nume? la penultimul articol vedeam printre randuri niste sentimente frumoase, dar …se pare ca m-am inselat.

  3. @Laetitia: Te referi la gen sau la autori?
    @ciresica: Nu amestec sentimentele cu lucrul. Iar in ceea ce-am descris mai sus munceam.

  4. si crezi ca ea o sa gandeasca la fel? sexul cu sau fara sentimente tot sex se numeste…si din punctul meu de vedere tu ai inselat-o

    • Nu a inselat pe nimeni cu nimic. Pentru asta e platit. Atata timp cat ea nu afla e ca si cum nu ar fi facut-o🙂

      • ti-ar conveni ca iubitul tau sa faca sex pe bani si tu sa traiesti un vis alaturi de el? gandeste-te ca minciuna are picioare scurte, iar fata aia cand o sa afle o sa sufere…mult.

  5. @ciresica: Patru Acte era in timpul serviciului, rog seriozitate! :))

  6. Vagine aburinde de dorinta si penisuri imbatate danseaza vesele pe un fundal de boxeri rosii…alcatuiti o compunere pe aceasta tema pentru urmatoarea ora de educatie sexuala :))

  7. Ati auzit, fetelor?!! De acum inainte sa veniti numai cate doua la sex si sa urmati regula de aur “una mie, una tie” (impropriu spus, ca e vorba de una si aceeasi, se pare) si sa va lingeti reciproc pasaricile si ce mai prindeti pe-acolo, ne-am inteles?!😀 Ca doar vreti sa va satisfaceti barbatul, nu-i asa? Etete la ele, fac pe rusinoasele! Haidade :))

  8. Se pare ca penisul lui Patru Acte iar a intrat la stramtoare! E stramtorat rau, baiatul asta! :)))

  9. @ ciresica : Well de unde o sa afle? Este mai bine pentru toata lumea sa nu stie. Nu e inselat, dar pentru o fumee,ce a facut el este perceput ca inselat de asta tot sustin ideea : “gagica fara nume nu are nevoie sa stie” si nu inteleg de ce tot vorbesti de “suferinta”, si toate cele… e o relatie noua, totul e roz la inceput. Mai asteapta cateva luni.

  10. @Patruacte

    Ma refer si la gen si la autori🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: