Cadou de nunta (III)

Am vazut astazi inregistrarea.

Andreea arata foarte bine in rochia de mireasa. De fapt, nu-mi amintesc sa fi vazut o mireasa care sa nu arate bine. Probabil e din cauza albului imaculat al rochiei. Alaturi de un chip de multe ori angelic, care insa ascunde secretele lui…

Persoana pe care am delegat-o sa livreze cadoul a intervenit exact in momentul taierii tortului – urmandu-mi indicatiile. (more…)

Advertisements
Published in: on September 30, 2009 at 12:04 am  Comments (20)  
Tags: , , , ,

Cadou de nunta

In acest week-end e nunta Andreei. Am luat deja decizia sa nu merg, si o voi respecta.

In schimb, i-am cumparat un cadou de nunta. L-am trimis astazi, cu instructiuni clare (more…)

Published in: on September 25, 2009 at 11:23 pm  Comments (5)  
Tags: , , , ,

Sanii cu miros de vanilie

Am revazut-o azi pe domnisoara cu sanii mirosind a vanilie. M-a asteptat in acelasi loc ca si ieri (apartamentul ei), la aceeasi ora. De data asta insa – m-a luat de mana inca de la usa si m-a condus spre dormitor. Imi plac – si mi-au placut intotdeauna – femeile directe. Dar ea tremura. Aproape insesizabil, dar tremura. De emotie? Nu credeam ca era cazul, din moment ce totul era stabilit dinainte. Cu toate astea, era schimbata. Nu mai avea acea privire perversa de ieri… acea privire de “scolarita in calduri”. Era… sincera. De fapt, nu – nu cred ca as putea descrie in totalitate ceea ce exprimau ochii ei. Doar ca era… altfel. Altfel decat m-as fi asteptat, dupa episodul de ieri.

Si-a aruncat halatul care-l purta, dezvelindu-si trupul gol. Era – totusi – o copila, indiferent cum altfel as fi vrut sa o privesc. S-a intins pe spate, invitandu-ma deasupra ei. Mirarea mea continua sa persiste – de la micile perversiuni de ieri si pana la banala pozitie a misionarului (de astazi) era o diferenta mare.

A durut-o cand am patruns-o si am vazut asta in privirea ei. Dupa toate aparentele, chiar mai mult decat ar fi trebuit – motiv pentru care am vrut sa ma opresc imediat. Nu m-a lasat – mi-a cuprins fesele cu palmele ei mici si m-a tras efectiv inauntru, incercand sa-si ascunda durerea. Avand in vedere ca eu nu sunt platit ca sa ofer durere – ci exact opusul, am inceput sa ies usor din ea. Cu ochii in lacrimi, m-a implorat sa continui – strangandu-ma in brate. Nu-mi placea. Nu pentru asta venisem, dar am fost platit si trebuia sa ma conformez. In plus, unde as ajunge daca de fiecare data as da banii inapoi?

Aflandu-ma inca in stransoarea bratelor ei, am impins puternic. A tipat o singura data. Scurt, dar ca din gura de sarpe. Apoi a devenit din ce in ce mai moale, sub mine. Mi-a zambit si m-am lasat incurajat de asta – asa ca am continuat. La inceput mai incet, apoi din ce in ce mai repede. Pana cand corpul ei si-a recapatat iar vigoarea, incepand sa se miste in acelasi ritm cu al meu. Dupa o vreme, am inceput sa-i simt unghiile gadilandu-mi spatele – iar mai apoi intrandu-mi usor in piele. Totodata, respiratia i-a devenit din ce in ce mai sacadata si mai greoaie – destul de asemanatoare cu gafaitul unui alergator aflat pe ultima suta de metri…

Am inteles mesajul si am inceput sa ma misc si mai repede. A terminat intr-un tarziu – cu un geamat scurt, dar strans ancorata de corpul meu. Aveam impresia ca isi tine respiratia, dar nu facea decat sa se bucure de fiecare fractiune de secunda a momentului pe care-l traia sub mine. Am stat asa pana cand s-a decis sa ma elibereze din stransoarea bratelor ei, si m-am ridicat plin de transpiratia pe care – pana de curand – o impartiseram amandoi.

Abia atunci am observat pata rosiatica de pe cearsaf, si toate momentele care tocmai trecusera mi s-au derulat inca o data prin fata ochilor, cu repeziciune. Da – a fost dezvirginata. Da, nu de un barbat pe care sa-l iubeasca ci de mine – unul care si-o trage pentru bani. Nu s-a ridicat – mi-a marturisit insa ca eu am fost cadoul ei de 20 de ani, din partea matusii. Am fost efectiv socat (si asta nu mi se intampla des). Si cred ca sunt si acum, in timp ce scriu aceste randuri.

Nu afirm ca stiu multe despre dragoste. Imi place sa cred ca am stiut candva, dar acel “candva” pare foarte departe. Mult mai departe decat este chiar. Insa stiu cu siguranta un lucru – atunci cand o femeie se daruieste pentru prima data unui barbat, acesta trebuie sa fie barbatul iubit. Unde e frumusetea primului act sexual, fara sentimentul care-i leaga pe cei doi? Unde e pasiunea? Unde e scanteia? Unde e flacara? Pentru ca – intre mine si ea – NU a fost. Si nu eu sunt cel pentru care imi pare rau – eu am fost platit pentru asta.

Chiar daca ei i-a placut, n-o sa fiu acolo atunci cand farmecul actului sexual consumat se va evapora, lasand in urma lui dorinta de dragoste – dorinta de a fi tinuta in brate, alintata, iubita. Nu vreau sa fiu. Nu trebuie sa fiu. Si nu m-as fi bagat deloc in acest mic joc, daca as fi cunoscut detaliile de la inceput. Nu ma deranjeaza ca am fost cadou. Ma deranjeaza ca am fost ACEL cadou. Ce ma mai deranjeaza e ca nu m-am oprit cand ar fi trebuit sa ma opresc. Am avut o usoara banuiala din primul moment cand am observat durerea in ochii ei. Dar m-am lasat convins de lacrimi si rugaminti… si m-am lasat atras in jocul pe care nu stiam ca trebuie sa-l joc, dar pentru care fusesem deja platit.

La plecare mi-a spus ca parerea matusii ei era ca mai bine se intampla cu mine decat cu vreun necunoscut care sa profite de ea si sa o lase cu ochii-n soare. Ma tem insa ca asta s-a intamplat si cu mine. Atata doar ca am fost amabil si la despartire (macar atat puteam sa fac). Avea inca zambetul pe buze. Am plecat inainte sa-i dispara…

P.S.: Las acum frau liber celor aflati de cealalta parte a baricadei, celor obisnuiti sa arunce cu noroi. Am ajuns imun la multe lucruri de cand fac ceea ce fac… si se pare ca am ajuns imun si la asta. Mai adaug insa ceva : “cel fara de pacat sa arunce primul piatra”.

Published in: on May 18, 2009 at 8:41 pm  Comments (24)  
Tags: , , , ,