Am iesit impreuna sambata seara (adica ieri) – in clubul despre care pomeneam in posturile anterioare. Cand am stabilit detaliile la telefon, a insistat sa mergem pe jos (locatia respectiva e doar la cateva minute de casa ei). Exact la ora stabilita – ii bateam la usa. Arata minunat in pantalonii albi mulati si camasa subtire cu decolteu generos, outfit menit sa-i puna (din nou) in evidenta corpul de nimfa.
M-a intrebat daca ma poate tine de brat si n-am avut nici o obiectie – ba chiar dimpotriva. Inaintam prin aerul placut de seara, si – pentru prima data dupa multa vreme – ma simteam… altfel. Mai liber, mai linistit, mai lipsit de griji. Ar trebui sa ies in oras mai des – si in afara obisnuitelor intrevederi de pe urma carora imi duc traiul. Am vorbit in general despre alergatul de dimineata si ne-am amintit – intr-o nota comica – de “incidentul” cu individul de data trecuta.
In club a fost minunat. Stie sa se miste, chiar mai bine ca mine (si – vorba vine – eu nu ma misc rau deloc). Imi placea libertatea care i se citea in ochi, bucuria… lipsa de inhibitii (ador asta la o femeie) – si aceasta stare a ei mi se transmitea si mie. Mi-am dat seama ca erau atatea lucruri pe care nu le stiam despre ea, dar totusi nu tineam neaparat sa aflu nimic in mod deosebit. Imi convenea de minune situatia. La urma-urmei… secrete mai “intunecate” ca ale mele nu ma asteptam sa ascunda. I-am cunoscut cativa prieteni si am devenit incet parte din “gasca” (aproape uitasem acest sentiment) – iar cand ne-am despartit la final parea ca ne cunoastem de-o viata.
Intr-un tarziu – am pornit spre casa (spre casa ei, de fapt). A incercat sa ma prinda de mana, insa mi-am retras-o rapid – folosind un pretext aiurea. A fost putin mirata, dar nu mi-a reprosat nimic. M-a cuprins – tacuta – de brat si ne-am continuat drumul. A insistat sa facem un ocol si sa ne oprim cateva minute intr-un mic parc. Pentru prima data dupa foarte multi ani – copilul din mine s-a simtit in voia lui dandu-se in leagan. Desigur – alaturi de ea. Aveam o oarecare stare de beatitudine controlata – ma simteam foarte bine, dar eram totodata atent la gesturile pe care le faceam. Ca sa nu dau de inteles mai mult decat trebuia…
Odata ajunsi in fata usii ei – inainte sa incerce sa faca ceva sau inainte sa se astepte ca eu sa fac altceva, i-am sarutat ceremonios mana si i-am multumit pentru timpul minunat petrecut impreuna. A ras – probabil aratasem ca un idiot facand asta, dar acesta a fost singurul gest care mi-a venit in minte pentru a ma eschiva de la clasicul sarut de final de intalnire. Probabil il astepta, iar eu o lasasem sa astepte.
M-am despartit de ea cu promisiunea ca “ne vedem dimineata” – si am pornit spre statia de taxiuri din colt. Primul SMS l-am primit chiar inainte de a ma urca in masina. Imi multumea pentru tot, si astepta sa ne revedem pe aleea unde obisnuim sa alergam.
Ne-am revazut sub primele raze ale soarelui, am ras bine impreuna la diversele glume/bancuri (spuse de mine sau de ea) si m-am simtit – din nou – minunat. La despartire mi-a strans prieteneste mana. Atata timp cat situatia va ramane asa, voi continua s-o revad cu placere…