Ador sa alerg dimineata devreme. E un obicei vechi, pe care il practic in fiecare saptamana de cel putin patru ori – si de care nu vreau sa ma despart. Sunt doar eu, drumul si muzica din casti… si e un sentiment minunat. Imi place sa fac asta mai ales vara – in aerul rece al primelor ore ale diminetii, sub razele soarelui care abia se zareste de dupa dealurile de la orizont.
Aleea pe care mi-am ales-o e una care – la acea ora – e aproape pustie. Doar din cand in cand mai apare cate un somnoros/o somnoroasa care isi plimba cainele, vizibil iritat(a) de dorinta patrupedului de a iesi la aer atat de devreme. Mai ales in aceasta perioada, ceea ce ma atrage si mai mult la aleea respectiva e mirosul salcamilor. E dulce, e puternic… e plin de viata. Ai impresia ca – pentru cateva zeci de minute – totul in jurul tau respira parca pentru ultima data inainte de a fi acoperit de gazele de esapament, de duhoarea junglei de asfalt.
Un alt amanunt care mi-a atras atentia (inca de acum doua zile) e o bruneta cu ochi albastri care alearga pe acelasi traseu cu mine (aproximativ la aceeasi ora). Sa n-o observ, nu puteam. Putin mai scunda decat mine, zvelta, cu niste forme care ar face-o geloasa pe insasi Venus – mereu in pantalonii sport cu talie joasa (meniti sa-i puna in valoare fundul rotund si obraznic) si cu o bustiera care acopera prea putin, dar totusi suficient incat sa para a spune “poti privi, dar nici macar sa nu te gandesti ca poti atinge”, scotandu-i puternic sanii in evidenta. Cu parul lung si negru ca pana corbului, strans in coada – la spate. Si – inainte de orice altceva – cu niste ochi in care daca privesti mai mult de cateva secunde (ceea ce – recunosc – n-am reusit decat azi-dimineata, cand venea exact din sens opus) ai impresia ca vezi valurile marii spargandu-se de stanci. Suna ca un amarat de cliseu ieftin, stiu… dar asta e senzatia care am trait-o cand am privit-o in ochi. E o senzatie calma, linistitoare… minunata.
I-am zambit si mi-a raspuns – insa a fost mai mult ca un salut (intre doi straini care – intamplator – alearga in sensuri opuse pe acelasi traseu la aceeasi ora).
Nu, nu ma indragostesc. Dar a inceput sa mi se faca dor sa merg intr-un club sa ma mai destind, si ideal ar fi sa nu merg singur. Stiu – nu e deloc exclus sa imi intalnesc vreuna dintre cliente in astfel de locuri, dar exista intre mine si fiecare dintre ele o anumita “regula a tacerii” – nescrisa – care se aplica in orice situatie din afara cadrului intim. Adica – in dormitor ne simtim bine, dar in afara lui suntem straini. Si e o regula respectata cu strictete de ambele parti.
Revenind la superba aparitie venusiana care m-a fermecat, cochetez cu ideea de a o aborda si – in functie de reactie – a o invita intr-un loc anume (pe care-l frecventam in trecut si care – din cate am auzit – a ramas la fel de bine cotat). Doar pentru a ne bucura fiecare de o companie placuta (stiu ca pot oferi asta) pret de o seara. Nu, sexul nu-si are locul nicaieri in situatia asta. Dar o seara placuta in club nu va face rau nimanui. Ba chiar dimpotriva.
Cel mai probabil – voi vea ocazia sa o revad maine dimineata…
Patru Acte 