Femeia…

Femeia e fiinta care mi-a dat viata.

Femeia e cea care mi-a vegheat copilaria.

Femeia e cea care m-a educat in primii ani de scoala.

Femeia e cea care m-a indrumat spre cariera care (atunci) mi se potrivea.

Femeia e cea de care m-am indragostit pentru prima data.

Femeia e cea cu care mi-am pierdut virginitatea.

Femeia e cea care m-a iubit pentru prima data.

Femeia e cea pe care am parasit-o pentru prima data.

Femeia e cea de care m-am indragostit a doua oara.

Femeia e cea care pentru prima oara m-a facut sa ma simt fericit.

Femeia e cea care-a stat langa mine cand am avut nevoie.

Femeia e cea pe care – intr-o clipa de slabiciune, am inselat-o si care m-a iertat.

Femeia e cea care m-a oprit de la a face greseala vietii mele.

Femeia e cea pe care am iubit-o apoi dar cu care n-am vrut sa ma casatoresc, fiind prea tanar.

Femeia e cea pe care imi placea sa o privesc dimineata, inainte sa deschida ochii.

Femeia e cea pentru care mi-as fi dat viata. Femeia e cea care m-a inselat pentru ultima data. Femeia e cea datorita careia am inceput sa fac ceea ce fac astazi. Eu sunt cel datorita caruia continui sa fac ceea ce am inceput atunci.

Femeia de care spuneam mai sus e alta de fiecare data. Alta, pentru fiecare fraza. Pentru fiecare etapa a vietii mele care a contat, intr-un fel sau altul – si care a meritat mentionata.

La modul general vorbind, nu in ultimul rand – femeia e cea datorita careia imi castig existenta. Spun asta cu o urma de recunostinta, nu cu misoginism. Femeia e cea care m-a atras pe drumul spre cunoasterea femeii. Femeia e fiinta care ma fascineaza. Femeia e cea pe care-mi place sa o descopar. Femeia e cea despre care stiu atat de mult, si totusi – atat de putin. Femeia e cea despre care mai am atatea de invatat…

Femeia e viata. Femeia e cea careia ii multumesc. Pentru tot. Din nou – cu recunostinta, nu cu misoginism. Si totodata, cu respect. Un respect pe care fiecare il interpreteaza in alt fel, pierzandu-i esenta…